Sergio Brussolo – Somnul Sângelui

 

somnul-sangelui-serge-157160

Titlu: Somnul Sângelui

Autor: Sergio Brussolo

Traducere: Constantin Paligora

Editura: AldoPress

Gen: SF

Pagini:369

În momentul în care am vazut coperta aceastei cărți, prima impresie pe care mi-a trecut prin minte a fost că ar fi vorba despre o povestire, despre o femeie care a obosit, de suferințele pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieții sale, și s-a transformat într-un măcelar. Spre surprinderea mea cartea avea sa îmi dezvaluie de fapt un univers total diferit, care cuprindea de fapt o luptă violentă pentru supraviețuire a unei comunități de oameni, sexualitate, și multă nebunie.

După ce Sergio Brussolo a răsfățat cititorii de SF din Franța cu mai multe povestiri, vom menționa câteva cuvinte despre ”Somnul Sângelui”, care are ca scop tratarea unor subiecte fascinante, cum ar fi, supraviețuirea unor societăți decadente, care se dezvoltă într-un mediu izolat de lume, combinată cu sexualitatea, și în cele din urma transpunerea lor în istorie sau artă, într-un mod foarte original care a revoluționat literatura SF din Franța. Romanul este marcat de mai multe descrieri grotesti(transformarea corpului uman și mutațiile sale), presărat pe alocuri de o degradare inevitabilă a oricărui sistem social, unde este prezentă nebunia în toate formele sale, iar iluzia religioasă, nu își găsește locul.

Romanul este structurat în patru capitole : ”Somnul sângelui”, ”Trasee și itinerarii ale uitării”, ”Vizită cu ghid” și ”Pe cât de greu e vântul…”. În primul capitol – ”Somnul sângelui”  se ilustrează un univers aflat în stare de putrefacție, total dependent de resursa de bază – carnea fosilizată. Acțiunea este localizată în deșert. Autorul descrie nisipul deșertului, ca fiind o ”comunitate de insecte carnivore”, ceea ce îl facea aproape imposibil de străbătut. Peisajul este populat de 3 comunități de oameni: autonomii, carnivorii și nomazii, care foloseau ca resursă principală pentru supraviețuire – animalele-munți, reprezentate sub forma unor fiare adormite.

În capitolul al doilea ”Trasee și itinerarii ale memoriei”, este caracterizat un alt mediu,cel modern – mult mai prielnic, unde cercetătorii au descoperit relicve istorice ale populației caracterizate în capitolul anterior, sub forma unor mistere codificate, pe care autorul, în cele din urmă, le transpune în artă, fiind valorificate în cadrul muzeelor, ca exponate de valoare nedeterminabilă. În acest capitol se evidențiază nebunia în toate formele ei combinată cu agonie și presărată pe alocuri cu o doza de sexualitate morbidă.

”Vizita cu ghid” – reprezintă practic o continuare a narațiunii, dar,de data aceasta se ilustrează o comunitate izolată, care cuprinde cațiva supraviețuitori ai autonomilor, carnivorilor și nomazilor, care în prezent trăiesc în condiții relativ civilizate, în cadrul unei rezervații, care în momentul de față are diferite privilegii din partea statului. În acest capitol, autorul  relatează într-o manieră unică și originală descrierile grotești ale supraviețuitorilor(de exemplu oameni care se deplasează cu spatele, folosindu-se de o oglinda pentru a se orienta, sclavi lipsiți total de liberul arbitru datorită unei boli,supunându-se orbeste unui ordin până la moarte). Un aspect important, cred eu că trebuie menționat aici, este, unul din personajele principale, Georges, care reprezintă tipul intelectualului, cel al omului de știință, al doctorului, care descoperă într-un mod foarte ciudat, trăsăturile miraculoase ale sângelui supraviețuitorilor. Din punctul de vedere al societății din rezervație, în cadrul căreia Georges trăiește, sângele era venerat, fiind o componentă de prima mână, care există cu un singur scop – acela de a conserva amitirile și cunoștințele mutanților.

7d73a1c3f89abd930fa8856e6ac8db9d

În ultimul capitol ”Pe cât de greu e vântul”, acțiunea se desfășoară într-un univers asemănător lumii moderne. Narațiunea are la baza câteva personaje, care ne duc cu gândul spre partea materialistă a cărții. În această comunitate apare vanzătorul de artă MacFloyd un susținător exceperimentat în conservarea și restaurarea diferitor opere de artă, dar în același timp foarte versat în arta comunicării și a vânzării, de cele mai multe ori pentru a obține profit. Practic acest MacFloyd, exploata rezervația de mutanți ilustrată mai devreme, pentru a descoperi talente care să producă artă, pe care el apoi să o valorifice transformând-o în bani. Acțiunea se plasează în jurul unui artist mutant, care avea abilitatea de a sculpta în piatră și în carne cu ajutorul vocii.

Din moment ce am vorbit mai devreme despre modul în care se desfășoara acțiunea în acest roman, se observă o discrepanță foarte mare între capitole, putând fi interpretate și ca patru povestiri diferite cu înțeles de sine stătător. Autorul exprimă într-un mod foarte original, delirul creației, – supranumindu-l ”Somnul Sângelui”, ajutându-se de sexualitate și nebunie.

Pentru comunitățile decadente, credința în acea divinitate care este considerată protector, apare în acest roman camuflată undeva între știință și vrajitorie, limitele întotdeauna fiind extrem de neclare.

Dacă ar fi să facem o comparație între Frank Herbert (Dune) și Somnul Sângelui, acestea au două trăsături comune. În prima faza ambele cărți au acțiunea localizată în deșert, însă diferența este clară în momentul atunci când vorbim de comunitățile locuitoare, și resursele de bază. Este clar ca pe Arakis(Dune) viermii de nisip care produc mirodenia, sunt la un prag de dispariție, iar în Somnul sângelui, animalele – munți, sunt permanent adormite, în aceeași situație – doar că ”Somnul sângelui”, le răpește posibilitatea de se reproduce.

Este relativ dificil să încadrăm romanul într-un stil literar, deoarece combină armonios suprarealismul cu științifico-fantasticul, utopicul cu realul, materialismul cu spiritualitatea și frumosul cu macabrul. Totuși, în ciuda tuturor aspectelor despre care am vorbit mai devreme, cartea râmâne în continuare apreciată de către publicul larg.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.