Prima dată când am aflat de Cetatea Medievală Rupea a fost în momentul în care am decis să fac o plimbare cu mașina din Maramureș spre București. Drumul este ca de obicei extrem de obositor(aproape 10 ore în mașină), astfel la un moment dat, înainte de a ajunge la Brașov cu aproximativ 50 km, pe partea dreaptă a șoselei, Cetatea Rupea își etala impunător zidurile înalte, pe vârful Dealului Cohlamului. De pe șosea se observă o cetate, care la prima vedere pare să ocupe o suprafață relativ redusă. În ciuda faptului ca eu împreuna cu prietenul meu treceam pe lânga Cetatea Rupea de cel puțin patru ori pe an, nu am oprit să o vizităm, indiferent de insistențele mele decât după un an și câteva luni. De fiecare data când trec pe lângă Cetatea Rupea, am un sentiment că la un moment dat va fi din nou locuită cândva.
În toamna anului 2018, într-un final, ne-am rezervat puțin timp pentru vizitarea cetății. Pentru a ajunge acolo a fost necesar să ne abatem de la drumul principal aproximativ 3 km. În momentul în care am luat-o spre cetate, am încercat să îmi imaginez cum ar fi arătat cetatea pe vremea ei de glorie, când era încă locuită. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost o mulțime de care, trase de cai, care transportă diferite mărfuri cum ar fi provizii, arme, lemn și alimente. În acel moment, am crezut că în acea perioadă cetatea vibra de energie și de activitate. Zidurile cetății par că ridică bariere invizibile care protejează interiorul cetății de lumea exterioară. Spre surprinderea mea la scurt timp am aflat că Cetatea Rupea este una dintre cele mai vechi fortificații din județul Brașov, și că a servit ca ultimul refugiu pentru sașii care s-au răsculat împotriva regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei.
În momentul în care am intrat în prima curte a cetății – Cetatea de Jos, se observă în prim plan o fântână care nu este secată complet nici în ziua de azi și care a servit drept sursă principală de apă pentru cetate. Imediat după, se observă o alee pietruită, câteva ziduri masive și blocul de bazalt pe care este ”suspendată” Cetatea de Sus, aceasta fiind considerată cea mai veche construcție. Există zvonuri care susțin că înainte de Rupea, acolo ar fi existat ruinele cetății dacice Ramidava. Alături de zidurile imense de apărare ale cetății, se observă și câteva construcții care fac acel loc unic. Turnul Porții este un turn imens cu ferestre trapezoidale care au fost folosite de arcași pentru pază, scripeți și un pod mobil. Lângă Turnul Porții este situată, paralel cu zidul, Magazia Militară, care a fost folosită în trecut ca depozit de arme și grajduri. Turnul Porții, văzut în afara zidului este comparabil cu un bloc imens de piatră care te face să te simți în siguranță. Turnul Slăninii, este asemănător unui depozit, răcoros, iar funcția lui principală a fost cea de depozit pentru alimente. Turnul Slujitorilor este situat foarte aproape de fântână cu un postament de piatră extraordinar de frumos poziționat și un scripete din lemn masiv folosit pentru a scoate apă din fântână.
Lasându-mă purtată de aerul medieval al cetății, imediat după ce toate turnurile din Cetatea de Jos, am fost copleșită de structura lor impunătoare și de sentimentul de siguranță, o alee pietruită, m-a purtat spre Cetatea de Mijloc. Acolo aerul răcoros, vântul puternic și aspectul prăfuit al potecilor m-au făcut să privesc peste zid. Înainte să îmi dau seama am sesizat că sunt un pic mai la înălțime. Impresionată fiind, de panorama din jur, în depărtare se văd munții și pădurea galben-aurie, care mă face să mă simt liberă. Am lăsat în urma mea Poarta Cetății de Mijloc și m-am îndreptat spre capela. Capela este o încăpere micuță, care seamănă mai mult cu un turn de apărare, însă totuși, arheologii consideră că acolo a fost o Capelă. Se presupune că au fost găsite inscripții religioase care au confirmat că încăperea a fost un lăcaș de cult. Imediat după ce parăsești Capela, direct în față apar cele 2 turnuri ale cetății: Turnul Cercetașilor și Turnul Pentagonal. Aceste două turnuri arată de parcă timpul nu a avut nici un efect asupra lor. Turnul Cercetașilor iese în evidență datorită structurii sale puternice, și pare că ar fi un turn principal al cetății. Turnul Pentagonal arată de parcă a fost construit cu puțin timp în urmă, fiind turnul cel mai bine conservat. Deși în perioada în care a fost locuită cetatea, se presupune că acolo au fost plasate aproximativ o suta de locuințe, însă de-a lungul timpului au rămas doar câteva căsuțe conservate în piatră. Căsuțele sunt micuțe, și majoritatea au 2 nivele(nivelul de jos a fost folosit ca depozit sau atelier, și etajul a fost amenajat pentru locuire). La un moment dat mi-am imaginat cum ar fi dacă ar trebui să locuiesc într-una din acele căsuțe, ar fi liniște ? ar fi pace ? sau doar … frig.
Imediat, am coborât înapoi în curte, iar după aceea am urcat mai departe spre Cetatea de Sus. În partea din stânga se înalță armonios blocul de granit, iar în partea dreapta este zidul de apărare al cetății. Drumurile pietruite îți dau sentimentul de izolare într-o ”potecă întunecată” – foarte bine păzită, unde nici una din nenoricirile soartei nu te ajung. Imediat după ce am trecut de poarta de intrare a Cetății de Sus, am fost total absorbită de panoramă. În orice direcție privești, vezi toată zona înconjurătoare. Împrejurările cetății, se văd atât de bine, încât vrei să rămâi acolo și să urmărești pentru totdeauna viața locuitorilor din jur. Ești însoțit permanent de umbra ta, motiv pentru care timpul nu mai are nici o relevanță pentru tine. Împrejurimile consta într-o imensă pășune verde-galbuie, un orășel mic, un grup de munți și câțiva copaci îngălbeniți. Suprafața Cetății de Sus este mai mică decât ale celorlalte două curți ale cetății. Zidurile nu mai sunt așa de înalte și în mijloc este o căsuță de dimensiune medie, care a servit cândva drept locuință pentru conducătorii cetății. În interior este așezată o masă cu niște scaune din lemn. Căsuța de Sus este o încăpere, mult mai mare decât celelalte căsuțe care au rămas în picioare din cetate. Mirosul de bazalt prăfuit și de lemn vechi te fac să te simți precum un călător în timp, sau o umbră care bântuie această cetate pentru totdeauna.
Cetatea Rupea se numără printre cele mai vechi vestigii arheologice din România. Poziția cetății este strategică, deoarece fortificația este poziționată la punctul de întâlnire a drumurilor care fac legătura între Transilvania, Moldova și Țara Românească. În secolul al XIV-lea, cetatea a fost jefuită, și câteva sute de ani mai târziu a fost părăsită, imediat după ce un incendiu a transformat-o în ruine. În perioada regimului comunist, cetatea a rezistat tentativei de distrugere, deoarece autoritățile comuniste doreau să folosească bazaltul din centrul cetății pentru amenajarea localității Rupea. În momentul de față în urma unor proiecte de finanțare, cetatea a dost restaurată și amenajată, azi fiind clasată pe lista monumentelor istorice din județul Brașov.
În loc de încheiere, vreau să împărtășesc alături de cititori, sentimentele de la Cetatea Medievală Rupea, și să transmit un mesaj discret, către toți cei care sunt interesați de viața simplă pe care o duceau strămoșii noștrii în trecut. Viața oamenilor care au locuit cândva în cetate a fost destul de simplă. Nu aveau nevoie de televiziune digitală sau telefoane mobile. Nici măcar de foarte mult spațiu în care să își depoziteze lucrurile personale. Totuși ceea ce prețuiau cu adevărat era libertatea. Strămoșii noștrii știau cum să se bucure de o masă bună, de o carte veche, sau de natura înconjurătoare. Tocmai de aceea, în opinia mea, vizita la Cetatea Rupea, a fost o detașare completă de aglomerația din București și de stimulii care apar permanent de pe urma publicității. Vreau ca, ai mei cititori, să conștientizeze că nu au nevoie de atât de multe lucruri, de așa mulți bani, sau de foarte mult spațiu. Pentru o viață simplă este nevoie doar de : persoanele iubite, un acoperiș deasupra capului, un pat pentru dormit, și hrana cea de toate zilele. Probabil, în acest fel, oamenii pot fi scutiți de mult rău, de sentimentul de lăcomie, invidie sau ură, care, mai ales în orașele mari, a luat amploare, mult peste o limită acceptabilă de fiecare individ.
Gânduri 