Wine Up Fair in Transilvania editia a V-a

~ oameni, vinuri, pasiune, eleganță, professionalism ~

degustare_de_vinuri

De îndată ce am pășit în Cluj – Napoca, după o perioadă mai lungă de timp, starea mea de spirit s-a schimbat brusc. Pofta de viață mi-a revenit, și dorința de răsfăț a devenit mai intensă. Cu toate acestea, ceva lipsea. La început am crezut că este vorba despre un eveniment cultural, o seară de dans, sau pur și simplu relaxare. De îndată ce am pășit în oraș, am dat un ochi rapid pe internet să vad ce se mai întamplă, ce evenimente sunt în desfășurare, și să găsesc ceva potrivit gusturilor mele. Am aflat de acest Eveniment de la un prieten apropiat , în jurul căruia roiește o mulțime de oameni și care este permanent la curent referitor la activități interesante din Cluj – Napoca. După ce am verificat site-ul de internet  unde  acest eveniment era publicat, am considerat că este o alegere excelentă pentru această seară. Zis și făcut, prima dată ,m-am oprit la un restaurant în Cluj – Napoca, pentru că o vorba din bătrâni spune : ”să nu mergi să bei nemâncat”, și apoi am schimbat direcția spre Muzeul de Artă, unde a avut loc acest eveniment.

Eram familiarizată cu Muzeul de Arta, deoarece l-am vizitat în trecut, admirând operele de artă, mai ales ale unor pictori români precum Tonitza, Grigorescu, Stefan Luchian,  Theodor Pallady, Corneliu Baba și mulți alții. Întotdeauna mi-a plăcut atmosfera de acolo, și totuși, spre surprinderea mea unele lucruri se mai schimbă uneori. Acum ceva timp era deschisă  în curtea Muzeului de Artă o terasă, unde mă bucuram de câte o cafea dimineață, și imediat, ziua ce avea sa vină era mult mai optimistă. Nu m-aș fi așteptat niciodată ca această locație să fie aleasă pentru un târg de vinuri.

Am urcat scările și am intrat înăuntru. Ca și curtoazie am primit un pahar personalizat, o broșură, o hartă a târgului și bineînțeles o întâmpinare de neuitat, tipic ardelenească. Era destul de aglomerat, lucru care nu mi-a plăcut la început, însă, toată lumea a fost bine dispusă, și în scurt timp m-am acomodat și eu cu atmosfera.  În jur plutea un aer cald, și am avut  sentimentul că toți cei prezenți erau mai mult decât disponibili pentru a lega noi relații de prietenie. Ce era și mai interesant este că nu am reușit să observ în comportamentul lor nici un pic de falsitate, păreau că sunt cele mai sincere persoane pe care le-am întâlnit și îmi puneam întrebarea dacă nu cumva e de la vin.

Brusc am simțit că vreau să comunic cu cei din jurul meu, și m-am întors la grupul nostru de prieteni. Acest grup era mai mult decât neomogen. Combinația de oameni era foarte variată, cu educație, valori și credințe, pe cât de profunde pe atât de diferite. Unul dintre noi se aseamănă foarte mult cu un cercetător în fizică, cu gândire logică, personalitate foarte sociabilă, extrem de comunicativ și mereu la curent cu întâmplările din jurul lui – îl voi numi Fizicianul.  Un alt personaj interesant era Călugărul, mereu preocupat de conștiința lui, de meditațiile lui și mereu dornic să educe pe cei din jur conform teoriei creaționiste. Ascuns în spate stătea undeva, Samariteanul, o persoană deosebită, mereu dornică să ajute pe cei din jur, și să își împartă resursele și cunoștințele cu persoanele în nevoie.  Nu în ultimul rând foarte curios își face prezența la unul dintre standuri și Snobul – un personaj priceput, cunoscător în cele ale vinului, cu așteptări mari, fiecare vin, fiind pentru el o combinație  artistică de arome, pricepere și probabil timp.

Acum că am descris pe scurt  aceste personaje, care își jucau rolul cât de bine se poate în acest mediu, să vorbim puțin și despre vin. Această degustare de vinuri, a fost pentru mine o combinație de eleganță și profesionalism(exact ca în reclamă).  Conform informațiilor  pe care le-am colectat, expozanții din cadrul acestui eveniment  au fost doar invitați de marcă și producători de vin autohtoni, care ș-au folosit toată priceperea, pasiunea și profesionalismul pentru a oferi publicului  experiențe unice, produse de calitate și nu în ultimul rând să stabilească pentru ei standardele de calitate ale consumatorilor.

Pentru mine, faptul că am fost la acest eveniment, m-a făcut să am o altă părere despre băuturile alcoolice, mai ales despre vinuri. În cazul meu, saltul de la un simplu băutor de alcool aromat la un amator de vinuri la inceput în momentul în care am sesizat că, dintre toate băuturile alcoolice pe care le-am consumat, vinul este cel mai eficient când vine vorba de buna dispoziție.  Am încercat de-a lungul vieții mai multe băuturi alcoolice, însă nici una dintre ele nu te binedispune mai bine decât vinul. Berea te face să fii moale și adormit, votka îți atacă sistemul nervos, însă vinul(în cantități adecvate), cel puțin în cazul meu, mă face să fiu mai bine dispusă, mai relaxată și evident are anumite beneficii pentru sănătate.

Advertisements

Promenadă prin Onești

Un sentiment neobișnuit te copleșește atunci când pășești prin Onești. S-a întâmplat să fac împreună cu prietenul meu o escală în Onești, imediat după ce s-au terminat exercițiile spirituale conduse de iezuiți de la Ghimeș. Un prieten de-al nostru din Onești ne-a făcut o invitație la el acasă și bineînțeles că am acceptat-o. Am mers cu mașina până în Satul Catolic, care este de fapt un ”cartier” al Oneștiului, și astfel după o oră de odihnă și o masă copioasă, am decis să fac o plimbare de una singură prin oraș. Totul a decurs excelent. Am ieșit puțin afară, și am început să mă plimb pe străzile din Satul Catolic. Străzile sunt relativ înguste cu foarte mult verde. Parcă este mai degrabă un sătuc liniștit decât un cartier al orașului. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost faptul că orașul este situat în Moldova. Dintr-o dată mi-am amintit de câțiva scriitori români, care printr-o coincidență erau foarte talentați, și extrem de cunoscuți în literatura română(Mihai Eminescu, Ion Creangă, etc). Mă gandeam dacă, cumva plutește în aer un nor de talent, însă nu am găsit un răspuns.

Parcul Municipal Libertății și Sculptura însuflețită al lui Mihai Eminescu din Onești

Una din cele mai impresionante și extraordinare experiențe pe care le-am trăit în Onești a fost plimbarea prin Parcul Municipal ”Libertății”. Cu toate că întunericul se lăsa ușor peste oraș, Parcul ”Libertății” este la fel de frumos și ziua și noaptea. Mai ales pentru că este situat pe malul Trotușului, acest parc iese în evidență, prin mireasma care te învăluie mai ales pe timp de seară. Aleile sale ușor întunecate, sunt învăluite în mister, și viețuitoarele de acolo mișună neobosite, în căutare de hrană și adăpost. Părea mai degrabă un loc liniștit unde se putea medita în liniște la natura înconjurătoare. La urma urmei, și natura, chiar dacă intervenția omului și-a făcut simțită prezența, are atât de multe lucruri care ne poate învăța. Acolo se nasc cele mai multe întrebări care cer neîncetat un răspuns referitor la propria noastră existență. Simțurile noastre, devin mai ascuțite, sufletul nostru devine mai bland, și trupul nostru se energizează aproape instantaneu. Ce rămâne în urmă este doar NOI, ca indivizi unici, așa cum suntem cu adevărat, fără măști, fără prefăcătorii și fără falsuri.

Parcul Municipal ”Libertății” Onești

O dată ce am părăsit acest mic paradis antropic, la un moment dat, pe partea dreaptă a străzii se aude foarte mult zgomot făcut de un grup de copii care erau în curtea Bisericii Romano-Catolice Petru și Paul din Onești. Evident că în momentul în care am vazut cum arăta biserica, am zis că vreau să o văd și în interior. Clădirea este albă, foarte bine întreținută, si părea ”decorată” pe exterior simplist, dar și frumos în același timp. Părea ca și cum ar aștepta pe cineva care nu mai avea să ajungă la destinație. Am intrat în biserică și am tras rapid un ochi, însă nu m-am simțit exagerat de atrasă, lucru care avea să se schimbe în cursul liturghiei din ziua următoare.

Biserica Romano-Catolică ”Sfinții Apostoli Petru și Paul Onești

Am mers mai departe, până când am ajuns la un bulevard. Aici déjà se simte că este un oraș plin de viață care radiază de activitate, chiar și într-o zi de sâmbătă. Deodată, deși am simțit că nu am chef de zgomot, m-am decis să o iau printre niște blocuri, care aveau între ele un fel de părculeț cu bănci. M-am gândit că e suficient de lung pentru a face o plimbare consistentă, în care să ma bucur de umbrele copacilor care au crescut acolo, să privesc oamenii și să încerc să le citesc caracterele. M-am simțit copleșită de atât de multă simplitate. Aș fi vrut să pot locui acolo o perioadă scurtă de timp și să mă bucur de oraș.

eroilor regina maria

Monumentul Eroilor Regina Maria, Onești

Interesant a fost atunci când am revenit pe acel bulevard mare,  la un moment dat de o parte și de alta al lui, au apărut aliniate, câteva terase și cafenele, foarte drăguțe, cu prețuri bune. Părcă semăna puțin cu Cluj – Napoca (orașul în care am locuit peste 10 ani). Un sentiment familiar m-a făcut să îmi continui plimbarea, în ciuda faptului că era extrem de cald. Când am ajuns într-un final la Monumentul Eroilor Regina Maria, în apropierea Primăriei Municipiul Onești, m-am întristat brusc, și nu am știut care e rostul lui acolo, cine l-a construit sau ce adăpostește. Mai târziu am aflat că de fapt adăpostește osemintele a 12,000 de eroi care au murit în Primul Război Mondial și a fost închinat Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.

Arhitectura clădirilor din Onești(mă refer la Primăria Municipiului Onești și la Biblioteca ”Radu Rossetti”), se diferențiază de alte construcții din oraș, datorită aspectului lor modern și neobișnuit, conferind o notă de noutate orașului. Arată ca și cum ar fi fost plasate dintr-o altă lume. Nu mă refer aici la faptul că nu se potrivesc cu orașul, ci vreau sa scot în evidență contrastul dintre vechi și nou care este perfect îmbinat și uniformizat, mai ales în această zonă a orașului.

Biblioteca ”Radu Rossetto” și Primăria Municipiului Onești

Chiar dacă mica mea escapadă prin Onești a fost foarte scurtă, am învațat câteva lucruri interesante despre oamenii din alte părți ale României. Un aspect important este faptul că oriunde în lume te lovești de situații neprevăzute, dar cel mai important este să conștientizăm cine suntem cu adevărat, și cum putem să devenim mai buni. Lumea în care trăim e plină de oameni buni și răi. Totuși din punctul meu de vedere oricine poate să ofere ceva bun, chiar dacă acest lucru uneori pare imposibil. Oamenii sunt fiecare unici în felul lor, dar la urma urmei sunt doar oameni și nimic mai mult. Tot ce pot face ca ființe cu un ciclu de viața limitat este să primească binele, să alunge răul, să iubească și să devină din ce în ce mai buni în ceea ce fac.

 

 

 

Cetatea Medievală Rupea

Prima dată când am aflat de Cetatea Medievală Rupea a fost în momentul în care am decis să fac o plimbare cu mașina din Maramureș spre București. Drumul este ca de obicei extrem de obositor(aproape 10 ore în mașină), astfel la un moment dat, înainte de a ajunge la Brașov cu aproximativ 50 km, pe partea dreaptă a șoselei, Cetatea Rupea își etala impunător zidurile înalte, pe vârful Dealului Cohlamului. De pe șosea se observă o cetate, care la prima vedere pare să ocupe o suprafață relativ redusă. În ciuda faptului ca eu împreuna cu prietenul meu treceam pe lânga Cetatea Rupea de cel puțin patru ori pe an, nu am oprit să o vizităm, indiferent de insistențele mele decât după un an și câteva luni. De fiecare data când trec pe lângă Cetatea Rupea, am un sentiment că la un moment dat va fi din nou locuită cândva.

În toamna anului 2018, într-un final, ne-am rezervat puțin timp pentru vizitarea cetății. Pentru a ajunge acolo a fost necesar să ne abatem de la drumul principal aproximativ 3 km. În momentul în care am luat-o spre cetate, am încercat să îmi imaginez cum ar fi arătat cetatea pe vremea ei de glorie, când era încă locuită. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost o mulțime de care, trase de cai, care transportă diferite mărfuri cum ar fi provizii, arme, lemn și alimente. În acel moment, am crezut că în acea perioadă cetatea vibra de energie și de activitate. Zidurile cetății par că ridică bariere invizibile care protejează interiorul cetății de lumea exterioară. Spre surprinderea mea la scurt timp am aflat că Cetatea Rupea este una dintre cele mai vechi fortificații din județul Brașov, și că a servit ca ultimul refugiu pentru sașii care s-au răsculat împotriva regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei.

În momentul în care am intrat în prima curte a cetății – Cetatea de Jos, se observă în prim plan o fântână care nu este secată complet nici în ziua de azi și care a servit drept sursă principală de apă pentru cetate. Imediat după, se observă o alee pietruită, câteva ziduri masive și blocul de bazalt pe care este ”suspendată” Cetatea de Sus, aceasta fiind considerată cea mai veche construcție. Există zvonuri care susțin că înainte de Rupea, acolo ar fi existat ruinele cetății dacice Ramidava. Alături de zidurile imense de apărare ale cetății, se observă și câteva construcții care fac acel loc unic. Turnul Porții este un turn imens cu ferestre trapezoidale care au fost folosite de arcași pentru pază, scripeți și un pod mobil. Lângă Turnul Porții este situată, paralel cu zidul, Magazia Militară, care a fost folosită în trecut ca depozit de arme și grajduri. Turnul Porții, văzut în afara zidului este comparabil cu un bloc imens de piatră care te face să te simți în siguranță.  Turnul Slăninii, este asemănător unui depozit, răcoros, iar funcția lui principală a fost cea de depozit pentru alimente. Turnul Slujitorilor este situat foarte aproape de fântână cu un postament de piatră extraordinar de frumos poziționat și un scripete din lemn masiv folosit pentru a scoate apă din fântână.

Lasându-mă purtată de aerul medieval al cetății, imediat după ce toate turnurile din Cetatea de Jos, am fost copleșită de structura lor impunătoare și de sentimentul de siguranță, o alee pietruită, m-a purtat spre Cetatea de Mijloc. Acolo aerul răcoros, vântul puternic și aspectul prăfuit al potecilor m-au făcut să privesc peste zid. Înainte să îmi dau seama am sesizat că sunt un pic mai la înălțime. Impresionată fiind, de panorama din jur, în depărtare se văd munții și pădurea galben-aurie, care mă face să mă simt liberă. Am lăsat în urma mea Poarta Cetății de Mijloc și m-am îndreptat spre capela. Capela este o încăpere micuță, care seamănă mai mult cu un turn de apărare, însă totuși, arheologii consideră că acolo a fost o Capelă. Se presupune că au fost găsite inscripții religioase care au confirmat că încăperea a fost un lăcaș de cult. Imediat după ce parăsești Capela, direct în față apar cele 2 turnuri ale cetății: Turnul Cercetașilor și Turnul Pentagonal.  Aceste două turnuri arată de parcă timpul nu a avut nici un efect asupra lor. Turnul Cercetașilor iese în evidență datorită structurii sale puternice, și pare că ar fi un turn principal al cetății. Turnul Pentagonal arată de parcă a fost construit cu puțin timp în urmă, fiind turnul cel mai bine conservat. Deși în perioada în care a fost locuită cetatea, se presupune că acolo au fost plasate aproximativ o suta de locuințe, însă de-a lungul timpului au rămas doar câteva căsuțe conservate în piatră. Căsuțele sunt micuțe, și majoritatea au 2 nivele(nivelul de jos a fost folosit ca depozit sau atelier, și etajul a fost amenajat pentru locuire).  La un moment dat mi-am imaginat cum ar fi dacă ar trebui să locuiesc într-una din acele căsuțe, ar fi liniște ? ar fi pace ? sau doar … frig.

Imediat, am coborât înapoi în curte, iar după aceea am urcat mai departe spre Cetatea de Sus. În partea din stânga se înalță armonios blocul de granit, iar în partea dreapta este zidul de apărare al cetății. Drumurile pietruite îți dau sentimentul de izolare într-o ”potecă întunecată”  – foarte bine păzită, unde nici una din nenoricirile soartei nu te ajung. Imediat după ce am trecut de poarta de intrare a Cetății de Sus, am fost total absorbită de panoramă. În orice direcție privești, vezi toată zona înconjurătoare. Împrejurările cetății, se văd atât de bine, încât vrei să rămâi acolo și să urmărești pentru totdeauna viața locuitorilor din jur. Ești însoțit permanent de umbra ta, motiv pentru care timpul nu mai are nici o relevanță pentru tine. Împrejurimile consta într-o imensă pășune verde-galbuie, un orășel mic, un grup de munți și câțiva copaci îngălbeniți. Suprafața Cetății de Sus este mai mică decât ale celorlalte două curți ale cetății. Zidurile nu mai sunt așa de înalte și în mijloc este o căsuță de dimensiune medie, care a servit cândva drept locuință pentru conducătorii cetății. În interior este așezată o masă cu niște scaune din lemn. Căsuța de Sus este o încăpere, mult mai mare decât celelalte căsuțe care au rămas în picioare din cetate. Mirosul de bazalt prăfuit și de lemn vechi te fac să te simți precum un călător în timp, sau o umbră care bântuie această cetate pentru totdeauna.

DSC05220

Cetatea Rupea se numără printre cele mai vechi vestigii arheologice din România. Poziția cetății este strategică, deoarece fortificația este poziționată la punctul de întâlnire a drumurilor care fac legătura între Transilvania, Moldova și Țara Românească. În secolul al XIV-lea, cetatea a fost jefuită, și câteva sute de ani mai târziu a fost părăsită, imediat după ce un incendiu a transformat-o în ruine. În perioada regimului comunist, cetatea a rezistat tentativei de distrugere, deoarece autoritățile comuniste doreau să folosească bazaltul din centrul cetății pentru amenajarea localității Rupea. În momentul de față în urma unor proiecte de finanțare,  cetatea a dost restaurată și amenajată, azi fiind clasată pe lista monumentelor istorice din județul Brașov.

În loc de încheiere, vreau  să împărtășesc alături de cititori, sentimentele de la Cetatea Medievală Rupea, și să transmit un mesaj discret, către toți cei care sunt interesați de viața simplă pe care o duceau strămoșii noștrii în trecut. Viața oamenilor care au locuit cândva în cetate a fost destul de simplă. Nu aveau nevoie de televiziune digitală sau telefoane mobile. Nici măcar de foarte mult spațiu în care să își depoziteze lucrurile personale. Totuși ceea ce prețuiau cu adevărat era libertatea. Strămoșii noștrii știau cum să se bucure de o masă bună, de o carte veche, sau de natura înconjurătoare. Tocmai de aceea, în opinia mea, vizita la Cetatea Rupea, a fost o detașare completă de aglomerația din București și de stimulii care apar permanent de pe urma publicității. Vreau ca, ai mei cititori, să conștientizeze că nu au nevoie de atât de multe lucruri, de așa mulți bani, sau de foarte mult spațiu. Pentru o viață simplă este nevoie doar de : persoanele iubite, un acoperiș deasupra capului, un pat pentru dormit, și hrana cea de toate zilele. Probabil, în acest fel, oamenii pot fi scutiți de mult rău, de sentimentul de lăcomie, invidie sau ură, care, mai ales în orașele mari, a luat amploare, mult peste o limită acceptabilă de fiecare individ.

Muzeul Colectiilor de Arta

muzeul-colectiilor-arta-roata-mare

Intr-o zi calduroasa de august, cand caldura se toropea pe asfalt, undeva in Bucuresti, pe Calea Victoriei aproape topit de canicula se prezinta Muzeul Colectiilor de Arta. Muzeul Colectiilor de Arta este o  filiala a Muzeului National de Arta care aduc la un loc 44 de colectii care au fost donate statului de catre familiile: Aznavorian, Dumitru și Maria Ștefănescu, Josefina și Eugen Taru, Emanoil Romulus Anca și Ortansa Dinulescu Anca, Mircea Petrescu și Artemiza Petrescu, Sică Alexandrescu, Clara și Anatol E. Baconsky, Sorin Schachter, Céline Emilian Marcu Beza – Hortensia și Vasile Beza, Alexandra și Barbu Slătineanu.

Cladirea Muzeului Colectiilor de arta dateaza din secolul al XIX – lea si este localizata la coltul format de Calea Victoriei si Calea Grivitei. Constructia a fost inceputa de catre Costache Faca, insa nu a fost finalizata inainte de moartea sa, astfel mostenitorii sai au vandut-o Visternicului Grec Romanit. Acesta a amenajat interioarele luxoase cu bun gust si foarte extravagant. Dupa moartea lui Romanit, cladirea a fost inchiriata domnitorului Alexandru D.Ghica care se stabileste acolo. Mai tarziu cladirea este cumparata de stat si acolo se instaureaza birourile Curtii Administrative, apoi a Ministerului de finante, ceea ce a dus la extinderea ei sub forma de “u”, adaugandu-i-se se inca doua corpuri.

Dupa o lunga renovare si restaurare, in anul 2013 fostul Palat Romanit se deschide sub denumirea Muzeul Colectiilor de Arta. Muzeul detinea acum 34 de colectii donate, expuse in toate cele 3 corpuri ale cladirii. Muzeul Colectiilor de arta impresioneaza prin cele 34 de colectii, care cuprind Arta Romaneasca Moderna, Arta Romaneasca Populara, lucrari de pictura, grafica si sculptura, arte decorative cu provenienta de la occidental la oriental.

In Catacombele muzeului pot fi adimirate in Sala Lapidarium  pietre de mormant, coloane monumentale si Arta Veche Romaneasca. Coloanele monumentale au fost recuperate dupa daramarea Bisericii Vacaresti, insa doar o parte din ele au fost recuperate si expuse aici. Pe langa faptul ca aceasta cladire a Muzeului Colectiilor de Arta, are o istorie interesanta, vom incerca sa discutam foarte pe scurt despre colectiile de arta donate de catre proprietari pentru a fi accesibile publicului larg. Pentru inceput pot fi admirate bustul lui Elena si pictura Reginei Maria a Romaniei donate de catre Nastase Simo. Colectiile Josefine si Eugen Taru care cuprinde icoane pe lemn si sticla extraordinare si nu in ultimul rand opere ale lui Andreescu, Luchian, Petrascu, Pallady si Grigorescu. Colectia Garabet Avachian care a apartinut profesorului de conservator cu acelasi nume, cuprinde o multime de lucrari ale unor pictori romani, alaturi de care se adauga Cristale de Boemia, icoane si covoare care apartin artei islamice si persane. Cu adevarat impresionanta este colectia lui Shizuko Onda, care consta in lucrari plastice tridimensionale realizate in Plexiglas, tehnica folosita fiind o enigma totala.

Dupa o buna bucata de timp petrecuta printre operele de arta, mi-am dat seama ca Muzeul Colectiilor de Arta este o reusita totala. Dupa ce am incheiat vizita si am ajuns acasa am ramas profund impresionata de lucrarile expuse aici, si imi puneam intrebarea daca sunt sau nu perfecte. Fiecare opera de arta de aici este originara in felul ei, iar daca privim atent, frumusetea este pretutindeni. Sentimentul care este evocat in interiorul Muzeului Colectiilor de Arta, este unul de lux care te plaseaza undeva in erele deja trecute. De exemplu in momentul in care am intrat in sala in care este expusa Arta Europeana, ma simteam ca si cum as fi transpusa in spatiu si timp, in anii in care pictorii respectivi lucrau la operele lor. Ma simteam ca si cum as fi fost intr-un atelier medieval. Sensibilitatea lucrarilor te face sa te simti profund dependent de atmosfera de lux, insa cel mai important aspect ar fi acela care te face sa cauti din ce in ce mai multe raspunsuri.

O intrebare pe care mi-am pus-o foarte des este “in ce consta valoarea unei opere de arta” sau care sunt criteriile care fac o opera de arta mai mult sau mai putin valoroasa. Un criteriu important este cel estetic, frumusetea unei lucrari va fi mereu apreciata, dar chiar si asa va trebui sa luam in considerare forma, textura, perspectiva, stilul, creativitatea si impactul asupra privitorului. Un alt aspect care ar trebui luat in calcul ar fi calitatea si valoarea, care tin cont in mod direct de tehnicile si materialele folosite pentru a realiza o lucrare de calitate. Un lucru foarte important este mesajul care este transmis si abilitatea lucrarii de a crea noi trairi, emotii si sentimente facand apel la subconstientul privitorului, urmata apoi de intelegerea sentimentelor pe care artistul doreste sa le transmita. Orginalitatea consta abilitatea de a explora idei noi si vechi care pana in momentul de fata nu au fost valorificate.

Pentru un critic de arta criteriile de mai sus sunt cele generale, insa pentru un admirator neexperimentat lucrurile se schimba. Din punctul meu de vedere, valoarea unei opere de arta consta in gustul privitorului si intelegerea sentimentelor pe care artistul incearca sa le transmita. Conteaza foarte mult si aspectul lucrarii, aceasta ar trebui sa emane mister si sa prezinte totodata o nota optimista. De exemplu daca avem o lucrare care reprezinta un portret de femeie, pentru mine ar avea un plus de valoare daca expresia femeii respective ar fi enigmatica – adica privitorul nu poate discerne daca femeia reprezentata este fericita sau in suferinta. Ceea ce cred eu despre mister in operele de arta tine strict de gustul meu personal. O opera de arta trebuie sa fie unica si sa nu se limiteze la un simbol, iar mesajul transmis trebuie sa aiba impact asupra privitorului. Universul surprins intr-o lucrare, trebuie sa scoata in evidenta sentimentele profunde pe care artistul incearca sa le transmita, si nu in ultimul rand “povestea” sa nu poate fi prevazuta de catre privitor.

Vizitarea Muzeului Colectiilor de Arta, a fost pentru mine o experienta interesanta, care in acelasi timp mi-a largit orizonturile. Chiar daca artistul meu preferat este Salvador Dali, si am fost foarte impresionata de arta europeana, experienta aceasta m-a facut sa ofer un plus de calitate si frumusete si pictorilor romani, cu adevarat talentati precum : Luchian, Grigorescu, Petrascu si Pallady care si-au expus prin pictura propriile lor universuri artistice, pentru a putea fi admirate aici.

 

Sarmisegetusa Regia – o istorie a strămoșilor !

Din păcate sau din fericire, în acest video, este reprezentată Cetatea Sarmisegetusa, sau ce a mai rămas din ea o dată cu trecerea anilor. Cetatea Sarmisegetusa este situată în partea de vest a Țării Hațegului. În Antichitate romanii au construit aici capitala provinciei Dacia Colonia Ulpia Traiana Dacica Sarmizegetusa, datând din sec. al IV -lea până la începutul sec. al V-lea e.n. Trebuie să recunoaștem, că într-o anumită măsură, originile noastre se trag de aici, de pe vremea când geto-traco-dacii se închinau lui Zamolxis, iar lumea era total diferită de modul în care o cunoaștem noi în ziua de azi. Voi reveni în curând cu un articol despre celți, cu precădere despre civilizația lor, despre ”conducătorii” lor, druizii, și care sunt legăturile cu pe care le au cu geto-traco-dacii.

Vizionare plăcută !

 

 

 

 

 

Viata de noapte

Numele orasului Cluj Napoca,  isi are originea cel mai probabil din latinescul Clastrum Clus, nume care desemna cetatea orasului medieval din acest loc.  Cluj Napoca poate fi numit capitala istorica a Transilvaniei. Primele atestari documentare i-au apartinut geografului  grec Claudius Ptolemeu  care a numit  Clujul una dintre cele mai de seama asezari din Dacia.

In ceea ce priveste viata de noapte, orasul impresioneaza prin modul in care sunt illuminate strazile, mai mult sau mai putin colorat, distingandu-se intr-o maniera aristrocratica multimea de evenimente care au loc de-a lungul anilor. Printre aceste evenimente se numara Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), care impresioneaza prin ecranizarea de scurtmetraje si lungmetraje necomerciale, realizate in special in tarile europene. Spectatorii au bucuria de a participa la acest eveniment in cele trei cinematografe binecunoscute din Cluj; Arta, Republica (acum Florin Piersic) si Victoria. Spre finele verii, in luna lui cuptor, este demn de amintit si Festivalul International de Chitara Transilvania. Scopul acestui festival este de identificarea de noi talente si educarea lor in tainele muzicii. Acestui eveniment i-au fost puse bazele in anul 2003, dar a evoluat foarte repede, de la un eveniment national la unul international, in 2009 fiind cel mai important festival de chitara clasica din Transilvania. Daca tot am reamintit despre acest eveniment, nu trebuie uitat nici Transilvania Jazz Festival, care presupune mai multe manifestari :conferinte, concerte, proiectii de filme despre muzicieni. Tot in luna octombrie are loc si festivalul Temps d’Images, cuprinzand  arta video, dans si teatru si nu in ultimul rand Toamna  Muzicala Clujeana, care a ajuns la a 43 – a editie, fiind cel mai longeviv festival de muzica clasica din Romania.

Alaturi de aceste evenimente, centrul orasului iese in evidenta si prin multimea de baruri, cluburi si cafenele, pentru orice tip de buzunar, care prind viata o data cu sosirea serii, fiecare avand un fel de personalitate, mai mult sau mai putin exprimata. Fie ca este vorba despre Q Café sau Quo Vadis, care sunt  locatii cu o atmosfera aristrocratica si design exceptional, sau despre Umbra de Noapte si Paint Pub, care se remarca printr-o atmosfera funebra, intunecata si plina de surprize.

In ceea ce priveste locatiile in care se poate dansa, puteti fi atrasi de muzica de club din Obsession, un loc plin de personalitate, care intotdeauna abunda a energie, sau sa puteti sa gustati din sortimentele de bauturi mai mult sau mai putin rafinate, care se servesc la bar. Daca sunteti atrasi de o atmosfera mai modesta si de muzica mai mult sau mai putin agresiva, incercati Hard Club, un loc care iese in evidenta prin propria sa natura , fiind reprezentat de “ciudatenii” ale societatii care aspira spre absolut.

Acest articol reprezinta orasul vazut prin ochii unor persoane care ar face orice ca sa elimine plictiseala si sa evadeze din monotonia de zi cu zi. Revarsandu-ne  pasiunea si exploatand toate resursele pe care Clujul ni le ofera, putem face orasul sa creasca indeajuns de mult, si plimbandu-ne de-a lungul  Cetatuii, sa aspiram cat mai departe.