Dragobetele Saruta Fetele ! – Traditii si Obiceiuri

Ne plac zilele plac zilele de iarnă, dar mai mult ne plac sărbătorile, mai ales acelea când se sărbătorește dragostea precum Valentine’s Day și Dragobetele. Valentine’s Day este sărbătoarea internațională a dragostei și este sărbătorită în SUA și în întreaga lume pe data de 14 februarie. 

Știați că Dragobetele este de fapt echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day din SUA ?

Cum a apărut Dragobetele:

Dacă facem o asociație între Dragobete și alte zeități ale dragostei și dorinței din mitologia greacă și romană, putem spune că acesta este echivalentul lui Eros, Cupidon sau Amor. Adica – “Dragobetele”, în mitologia greacă este numit Eros, fiul lui Ares și al Afroditei, iar în mitologia romană este cunoscut sub numele de Cupidon, fiul zeiței Venus.

Această divinitate apare sub înfățișarea unui copil frumos, uneori înaripat, dar în același timp temut, deoarece era un bun arcaș și săgeata lui nu rata niciodata ținta. Victimele lui, pot iubi doar o singură dată în viață. Dacă această dragoste se dovedește a fi neîmplinită, viața victimelor, fie zei sau oameni va fi mistuită de cele mai sinistre chinuri ale dragostei.

În mitologia românească, Dragobetele este considerat de către diferiți autori ca “patron al dragostei și bunei dispoziții” sau “fiu al Babei Dochia”, fiind descris adesori ca o făptură mitică, tânără, voinică, frumoasă și nemuritoare, cu o parte omenească și una cerească. Dragobetele nu poate fi văzut de către oameni deoarece lumea în care trăim a devenit plină de întuneric și fărădelegi.

Tot de Sărbătoarea Dragobetelui se aleg babele. Conform “Dicționarului de simboluri și arhetipuri culturale”, al lui Ivan Evseev tipărit în 1994  babele sunt considerate ca fiind femei bătrâne, prezente în mitologia românească precum o întrunchipare a strămoșului mitic de linie feminină. Dincolo de povești și legende, se spune despre babele din martie că ar fi femei cunoscătoare ale plantelor de leac și inițiate în tainele divinației.

Babele sunt reprezentate în natură sub trei forme: Babele din Munții Bucegi – sub forma pietrelor și stâncilor verticale șlefuite de vânt; statui construite de om în zona de stepă a Europei de Est; și o alta semnificație, probabil cea mai cunoscută este apariția lor în mitologia calendaristică, sub formă de Zilele Babelor(1 – 9 sau în alte zone ale țării 1 -12 martie). Acestea marchează schimbările lente și capricioase ale începutului de primavară. Cea mai cunoscută dintre ele este Baba Dochia(baba din 1 martie), care se crede că ar fi mama Dragobetelui, care este apoi urmată de 9-12 babe sau cojoace(simbolizând lunile anului ce urmează), care marchează ascendența principiului feminin în viața naturii, societății și psihologiei colective(Ivan  Evseev,1994).

Probabil autorii au făcut această caracterizare pentru Dragobete, deoarece data de 24 februarie, se află undeva între sfârșitul iernii și începutul primăverii. Înainte de echinocțiul de primăvară, natura se reînoiește și începe sezonul de împrechere al mai multor specii de animale, mai ales al păsărilor. Dragobetele este de fapt ziua îndrăgostiților și marchează începutul primăverii, deoarece în această perioadă, vegetație se înverzește, păsările migratoare se întorc, iar animalele ies din adăposturile lor de pe timpul iernii.

Cum se sărbătorește Dragobetele ?

Conform unor obiceiuri din sudul României, se spune că fetele se trezesc dimineața și încep să facă ordine în casă, pentru că urmează să primească oaspeți. Curățenia de primăvară simbolizează un fel de purificare a casei care are ca scop alungarea spiritelor rele. Adeseori se folosește un măturoi din nuiele de mesteacăn. Se spune despre mesteacăn că este un simbol al noilor începuturi, al marilor ambiții și are un rol protector pentru casă și protejează împotriva spiritelor rele.

Dat fiind faptul că Dragobetele este o sărbătoare pentru “fete si baieți mari” aceștia merg în pădure să caute împreună flori. Când găsesc florile fetele tinere rosteau un descântec scurt: “Flori de fragă / Din luna lui Faur / La toată lumea să fiu dragă / Urâciunile să le desparți”. Se mai spune despre Dragobete, conform lui Constantin Radulescu – Codin, în lucrarea sa “Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele”, că acesta este de fapt un tânăr iubăreț care umblă prin păduri să umilească fetele și femeile singure, care nu s-au bucurat de sărbătoarea lui.

Unele fete adună zăpada zânelor(zăpadă care se poate aduna doar în data de 24 februarie), care apoi este topită și folosită în anul ce urmează pentru descântece de dragoste și fertilitate. Dacă Dragobetele te prindea fără pereche, și nu atrăgeai deloc atenția sexului opus, se spune că vei fi singură pentru tot anul ce urmează.

Mai târziu se aprind focuri de tabără pe dealurile din jurul satului. Cu toții știm că focul este un element sacru în diferite culturi. Nu e surprinzător să aflăm că tinerii se adunau în jurul focului fie pentru a se face surori și frați de cruce, fie pentru a se logodi pentru un an. Se spune că: logodna care are loc de Dragobete, durează doar un an de zile, prin urmare în anul viitor va fi necesar ca tinerii să își reînoiască logodna dacă rămân împreună. Cât despre surorile sau frații de cruce, tinerii sau tinerele care își amestecau sângele de Dragobete, rămâneau prieteni adevarați pentru toată viața.

Chiar și animalele din gospodării aveau parte de tratament special, adică erau mai bine hrănite, și probabil lăsate libere în ogradă, deoarece, o dată cu venirea primăverii, începe și perioada de împerechere a animalelor. Sacrificarea animalelor, precum tăierea porcului, sau a altor păsari de curte, este strict interzisă de Dragobete.

Pentru ca Dragobetele să nu se înfurie, de sărbătoarea lui, tinerilor le este interzis să plângă sau să aibă conflicte cu cei din jur, mai ales cu fetele, deoarece aduce ghinion pentru tot anul ce urmează. O dată cu venirea serii, fetele nemăritate, sau care au fost singure în această zi de sărbătoare, obișnuiesc să își pună busuioc sub pernă pentru a-și visa viitorul soț.

Tot de această sărbătoare se aleg babele. În luna martie sunt de fapt 9 babe, fiecare babă fiind echivalentă cu o zi de la începutul lunii martie. De exemplu prima zi a lunii martie este prima babă, a doua zi a lunii martie (2 martie) este a doua babă și așa mai departe până în data de 9 martie care este a noua babă(9 martie). Se spune că dacă în ziua(adică baba) pe care ai ales-o este vreme frumoasă cu soare se anunță pentru tine un an prosper, iar dacă este vreme urâtă precum ploaie, ninsoare sau vânt puternic va fi pentru tine un an păgubos.

Am încercat aici să expun pe scurt câteva lucruri despre Sărbătoarea Dragostei la români sau Dragobetele. Din nefericire, această superbă sărbătoare este aproape în totalitate înlăturată, din cauza noii sărbători internaționale și comerciale – Valentine’s Day. Cu toate acestea sper ca Dragobetele să nu dispară niciodată din calendarul de sărbători al românilor. Dacă v-a plăcut acest articol, vă rog să lăsați mai jos un like sau un comentariu și ne vedem data viitoare când voi încerca să scriu pentru dumneavoastră un articol separat despre Dansul Măștilor, obicei izolat si aproape uitat din zona de nord – est a României, care are loc în perioada dintre sărbătoarea Dragobete și 9 martie.

7. Sărbătorile de Iarnă. Sorcova

 

Sorcova este o urare de bine și bunăstare. De obicei este cântată de copii, și aduce gazdei viață lungă, prosperitate, bunăstare și noroc. Se poate merge cu Sorcova de Anul Nou. Urarea este realizată în general de copii și fete. Când se merge cu sorcova colindătorii iau cu ei o ramură de brad(sorcovă) sau de pom fructifer, frumos împodobită cu flori, globuri, panglici și alte decorațiuni. Cel mai frecvent se folosește o ramură de brad împodobită cu lână, betea, un fir de busuic în vârf și clopoței. Rolul îndeplinit de o sorcovă(ramură împodobită) este cel de baghetă magică și se spune că transmite vigoare, energie și mai ales tinerețe. Textul se cântă și poate fi privit ca și un descântec, care întărește ”darurile” sorcovei. Sorcova este de fapt un simbol al vegetației de primăvară. Totuși copiii își construiesc, în ziua de azi sorcova, dintr-o crenguță de brad cu hârtie colorată și flori artificiale. Prima dată se merge cu sorcova la rude și la vecini și apoi din casă în casă. Când se cântă se atinge cu ramura pereții casei sau corpul gazdei. Se colindă toată noaptea de Revelion și primele 3 zile din anul nou. După colind, sorcova se păstrează în casă, pe peretele de răsărit al locuinței, pentru a aduce prosperitate casei. Există mai multe variante ale Sorcovei, toate acestea având ceva în comun. Mai jos am scris varianta Sorcovei din zona Ardealului.

 

 

 

Sorcova

Sorcova, vesela, Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr  Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,  În mijlocul verii;
Ca vița de vie  La Sfântă Mărie

Tare ca piatra, Iute ca săgeata
Tare ca fierul  Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase, Oile lânoase,
Porcii unsuroși Copii sănătoși

Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!

 

 

 

6. Sărbătorile de Iarnă. Mersul cu Plugușorul

 

 

Plugușorul este o urare de bine și are ca scop aducerea de prosperitate și belșug pentru gazdă. Se poate merge cu plugușorul de Anul Nou. Urarea este realizată în general de băieți, dar ocazional pot fi implicate și fete.  Este un străvechi obicei agrar și simbolizează un rit de fertilitate care urează recolte bogate pentru noul an. Precum îi spune și numele, colindătorii poartă cu ei un plug frumos împodobit cu flori, panglici și alte decorațiuni. În trecut era folosit de țărani pentru a aduce urări autorităților din satul lor. Se merge cu plugușorul de seară până dimineața când soarele răsare. În zilele noastre mersul cu plugul este mai puțin răspândit, acesta fiind înlocuit cu un buhai. Buhaiul este un fel de toba din lemn acoperită cu o piele de animal, în mijloc fiind puse câteva fire de păr de cal.

Alături de plug și textul recitat, se folosește și clopoței, buhai și pocnituri de bice. În unele locuri pot fi implicate și instrumente muzicale precum fluier, tobă, cobză, vioară, etc. Versurile plugușorului diferă de la regiune la regiune. În prezent există mai multe variante ale acestei urări, dar toate au câte ceva în comun.  Mai jos am scris varianta plugușorului care este recitat în zona Ardealului.

 

 

 

 

 

Plugușorul !

Aho, aho, copii și frați ! Stați puțin și nu mânați,

Lângă boi v-alăturați, Și cuvântul mi-ascultați:

S’a sculat mai amu, Bădică Traian

Si-a încălecat, Pe-un cal învătat,

Cu numele de Graur,, Cu șaua de aur,

Cu frâu de mătasă,, Cât vita de groasă.

Și în scări s’a ridicat, Ca s’aleagă-un loc curat

De arat și semănat. Și’n curând s’a apucat,

Câmpul neted de arat, În lungis, și’n curmeziș

S’a apucat într’o joi, C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei, În coada cu dalbei,

În frunte țintăței. Mânați flăcai: hăi, hăi!

Ziua toată a lucrat, Brazda neagră a răsturnat

Și prin brazde-a semănat, Grâu mărunt și grâu de vară,

Să dea Domnul să răsară. Si când lucrul a sfârșit

Iată, mare, s’a stârnit, Un vânt mare pe pământ

Și ploi multe după vânt, Pământul de-a răcorit

Si sămânța a’ncolțit La lună, la săptămână

Îsi umplu cu aur mâna. Și se duse ca să vadă

De i-a dat Dumnezeu roadă  Și de-i grâul răsărit

Și de-i spicul aurit.,  Mânati flăcăi: hai, hai!

Traian iute s’a întors… Și din grajd pe loc a scos

Un alt cal mai năzdrăvan, Cum îi place lui Traian:

Negru ca corbul, Iute ca focul,

De nu-l prindea locul; Cu potcoave de argint

Ce sunt spornici la fugit. El voios a’ncălecat,

La Tighina a plecat, Și oțel a cumpărat

Ca să facă seceri mari, Pentru secerători tari.

Si să facă seceri mici, Pentru copilași voinici.

Și-a strâns fine și vecine, Și vreo trei babe bătrâne,

Care știu rândul la pâne; Și pe câmp i-a dus

Și pe toți i-a pus, La lucrul pamântului, În răcoarea vântului.

 Ei cu stânga apucau Și cu dreapta secerau

Și prin lan înaintau De părea că înotau.

Mânati măi: hăi, hăi!

Altii în urma lor legau, Și clăi mândre ridicau,

Apoi carele’ncărcau, Și pe toate le cărau

În capul pământului, În bătaia vântului.

Arie pe loc făceau, Și grâul îl treerau;

Harabale încărcau, Și la moară le porneau.

Și turnau deasupra’n cos, Grâu mărunțel de cel ros,

De sub piatră în covată, Curgea făina curată.

Traian mult se bucura, Zeciuiala morii da

Si voios se înturna. Iară mândra jupâneasă

Auzea tocmai din casă, Chiotul flăcăilor

Scârtâitul carelor. Mânați măi: hăi, hăi!

În cămară ea mergea, Și din cui își alegea

Sita mare și cam deasă, Tot ca pânza de mătasă

Și cernea, mare, cernea, Ninsoare se așternea;

Apoi pâne plămădea, Și-o lăsa până dospea;

Colacei că învârtea, Pe lopata mi-i culca

Și’n cuptor mi-i arunca; Apoi iară cu lopata,

Rumeni îi scotea și… gata!, Atunci ea’mpărțea vreo cinci,

La flăcăii cei voinici, Și’mpărțea trei colacei

La copiii mititei. Mânați măi: hai, hai!

Cum a dat Dumnezeu an, Holde mândre lui Traian,

Asfel să dea și la voi, Ca s-avem parte și noi.

Să vă fie casa, casă; Să vă fie masa, masă;

Tot cu mesele întinse, Și făcliile aprinse.

Și la anul să trăiti, Să vă găsim înfloriți,

Ca merii, Ca perii,, În mijlocul verii,

Ca toamna cea bogată, De toate’ndestulată.

Aho, aho!

5. Sărbătorile de Iarnă. Mersul cu ursul

 

Obiceiul este originar din Moldova. Se poate merge cu ursul începând cu ajunul Crăciunului până la Anul Nou. Urarea este realizată de băieți. Se pune pe cap blana unui animal, iar în dreptul urechilor se pun ciucuri roșii.  Cel mai bine este ca scena să fie realizată de cel puțin 3 persoane: un Ursar, unul sau mai mulți muzicieni(cu tobă, fluier, ciomag)și cel puțin un pui de urs.  Actorii imită mersul sacadat și legănat al ursului, și se lovește puternic pâmântul cu picioarele. Acest dans simbolizeaza fertilizarea solului în noul an. Obiceiul își are originea în cultele tracilor și geto-dacilor, și scopul pentru care se realizează este pentru sănătate, belșug, bucurie. Dansatorii trebuie răsplătiți cu băutură, colaci, mâncare sau bani. Mai jos voi scrie una din cele mai folosite urări când se merge cu ursul.

 

 

 

Jocul ursului

Bună seara gospodari! , Venim cu ursul din deal,

Dacă bine și voiți, Ursul nostru să-l primiți!

Na! Na! Na! Martine, na! Nu te da, nu te muia,

Că pun mâna pe nuia, Și nuiaua-i de răchită,

Hai, Martine, la pământ,Și ascultă-mă ce-ți cânt!

Când erai mai mititel, Erai tare frumușel,

Dar de când ai crescut mare, Mă dai jos de pe picioare!

Na! Na! Na! Martine na! Mai întoarce-te așa!

Joacă, joacă, Moș Martine, Că-ți dau miere de albine

Joacă, joacă tropotit, Ca țiganul la prășit!

Ursul meu din (localitatea), L-am adus cu sania!

Joacă, joacă, urs nebun, Că de nu-ți fac pielea scrum!

Na! Na! Na! Martine Na!  Merge roata prăvălită.

Joacă, joacă, nu mai sta! Foaie verde de brăduț,

Ursul meu cu doi puiuți, Foaie verde de dudău,

Ursul meu de la (localitatea) A venit la dumneavoastră

Ca să joace-o ursărească

Na! Na! Na! Martine, na! Nu te da nu te muia!

Joacă, joacă, ursule, Că s-or coace murele,

Mai tare te-i îngrășa Și prin case vei juca.

Saltă, saltă tot mai sus, Că și anul care-i dus!

Ia apleacă-te în jos, Să saluți gazda frumos!

Foaie verde de secară, Să ieși ursule afară!

Foaie verde de stejar, Sănătate, gospodari!

La anu’ și “La multi ani!”

5.Sărbătorile de Iarnă. Mersul cu Ursul

Obiceiul este originar din Moldova. Se poate merge cu ursul începând cu ajunul Crăciunului până la Anul Nou. Urarea este realizată de băieți. Se pune pe cap blana unui animal, iar în dreptul urechilor se pun ciucuri roșii.  Cel mai bine este ca scena să fie realizată de cel puțin 3 persoane: un Ursar, unul sau mai mulți muzicieni(cu tobă, fluier, ciomag)și cel puțin un pui de urs.  Actorii imită mersul sacadat și legănat al ursului, și se lovește puternic pâmântul cu picioarele. Acest dans simbolizeaza fertilizarea solului în noul an. Obiceiul își are originea în cultele tracilor și geto-dacilor, și scopul pentru care se realizează este pentru sănătate, belșug, bucurie. Dansatorii trebuie răsplătiți cu băutură, colaci, mâncare sau bani. Mai jos voi scrie una din cele mai folosite urări când se merge cu ursul.

 

 

Jocul ursului

Bună seara gospodari! , Venim cu ursul din deal,

Dacă bine și voiți, Ursul nostru să-l primiți!

Na! Na! Na! Martine, na! Nu te da, nu te muia,

Că pun mâna pe nuia, Și nuiaua-i de răchită,

Hai, Martine, la pământ,Și ascultă-mă ce-ți cânt!

Când erai mai mititel, Erai tare frumușel,

Dar de când ai crescut mare, Mă dai jos de pe picioare!

Na! Na! Na! Martine na! Mai întoarce-te așa!

Joacă, joacă, Moș Martine, Că-ți dau miere de albine

Joacă, joacă tropotit, Ca țiganul la prășit!

Ursul meu din (localitatea), L-am adus cu sania!

Joacă, joacă, urs nebun, Că de nu-ți fac pielea scrum!

Na! Na! Na! Martine Na!  Merge roata prăvălită.

Joacă, joacă, nu mai sta! Foaie verde de brăduț,

Ursul meu cu doi puiuți, Foaie verde de dudău,

Ursul meu de la (localitatea) A venit la dumneavoastră

Ca să joace-o ursărească

Na! Na! Na! Martine, na! Nu te da nu te muia!

Joacă, joacă, ursule, Că s-or coace murele,

Mai tare te-i îngrășa Și prin case vei juca.

Saltă, saltă tot mai sus, Că și anul care-i dus!

Ia apleacă-te în jos, Să saluți gazda frumos!

Foaie verde de secară, Să ieși ursule afară!

Foaie verde de stejar, Sănătate, gospodari!

La anu’ și “La multi ani!”

4. Sărbătorile de Iarnă. Mersul cu capra

Cele mai cunoscut datini de Anul Nou la români sunt Colindatul, Steaua, Mersul cu Capra sau cu Ursul, Dansul măștilor, Plugușorul și Sorcova, iar perioada în care se poate merge este de la Ajun până la Anul Nou. Mersul  cu capra, cu ursul, dansul măștilor și plugușorul sunt realizate întotdeauna de băieți, iar Mersul cu Sorcova se face de către fete.  Aceste manifestări  ale măștilor zoomorfe, întâlnite în satele românești își au originile în riturile sacre arhaice care sunt inchinate morții și renașterii divinității. Steaua împodobită, folosită atunci când se merge cu steaua, poate fi asociată cu un toiag al strămoșilor și baghetele magice ale vrăjitorilor. Orginea lor datează dinaintea răspândirii creștinismului.

Mersul cu Capra

 

 

 

Perioada în care se poate merge cu capra începe de la Crăciun până la Anul Nou. Capra este realizată dintr-un lemn cioplit în formă de cap de capră (sau cerb). Aceste se îmbracă în blană sau în hârtie roșie creponată. O dată ce capul caprei a fost confecționat, se leagă de el o pătură cu motive populare, sau pur și simplu se face o robă împodobită cu mai multe tipuri de decorațiuni( hârtie creponată, betea de brad, lanțuri de brad decorative, sclipici, etc). Aceasta este purtată de un băiat. De obicei când se merge cu capra trebuie să fie cel puțin 2 persoane, un toboșar cu ciomag, care bate toba și rostește urarea și capra, adica dansatorul deghizat. Mai jos găsiți una din cele mai frecvente urări care se rostesc când se merge cu capra.

Jocul caprei

Foaie verde și-o alună, Bună ziua, ziua bună

Ia deschideți porțile, Să intre căprițele

Ţa, ța, ța, căprița ța Nu te da nu te lăsa

Ţa, ța, ța, căprița ța, Capra noastră-i cu mărgea

Cu cercei de catifel Joacă vesel căprița

Toți îs bucuroși de ea.

Ţa, ța, ța, căpriță ța, Nu te da nu te lăsa

Ţa, ța, ța, căpriță ța Şi plecai și eu la târg

Pe căpriță ca s-o vând Şi mergând pe drum, mergând

Aud din urmă strigând:

Cumpărătorul:

– De vânzare-i capra bade?

Ciobanul:

– De vânzare!

Cumpărătorul:

– Şi cât vrei pe ea?

Ciobanul:

– (x lei) ?

Cumpăratărul:

– E blândă, nu împunge?

Ciobanul:

– E blândă, nu împunge.

(capra îl împunge pe cumpărător)

Cumpărătorul:

– Eu îți dau (x lei) pe ea pentru că împunge.

Ciobanul:

– Decât să-mi dai (x lei) pe ea, mai bine îi dau un par în cap. (o lovește cu bățul, capra cade și nu mai mișcă)

Alaiul:

– Văleu, capra noastră a murit!

Ţa, ța, ța, căpriță ța, Te-o lovit vreo boală grea

Sau pe unde-i colindat, Veste rea tu ai aflat.

Ciobanul:

– Baa…da capra nu-i moartă și nu din pălitură a leșinat, că din cele ce-o aflat.

Alaiul:

Scoală tu caprița mea, Faptele s-or îndrepta

Şi-acum haide să plecăm, Şi-alte case colindăm

Ța, ța, ța căpriță ța, Nu te da nu te lăsa

Ța, ța, ța căpriță ța

 

4.Sărbătorile de Iarnă. Mersul cu capra

 

Cele mai cunoscut datini de Anul Nou la români sunt Colindatul, Steaua, Mersul cu Capra sau cu Ursul, Dansul măștilor, Plugușorul și Sorcova, iar perioada în care se poate merge este de la Ajun până la Anul Nou. Mersul  cu capra, cu ursul, dansul măștilor și plugușorul sunt realizate întotdeauna de băieți, iar Mersul cu Sorcova se face de către fete.  Aceste manifestări  ale măștilor zoomorfe, întâlnite în satele românești își au originile în riturile sacre arhaice care sunt inchinate morții și renașterii divinității. Steaua împodobită, folosită atunci când se merge cu steaua, poate fi asociată cu un toiag al strămoșilor și baghetele magice ale vrăjitorilor. Orginea lor datează dinaintea răspândirii creștinismului.

Mersul cu Capra

 

 

 

Perioada în care se poate merge cu capra începe de la Crăciun până la Anul Nou. Capra este realizată dintr-un lemn cioplit în formă de cap de capră (sau cerb). Aceste se îmbracă în blană sau în hârtie roșie creponată. O dată ce capul caprei a fost confecționat, se leagă de el o pătură cu motive populare, sau pur și simplu se face o robă împodobită cu mai multe tipuri de decorațiuni( hârtie creponată, betea de brad, lanțuri de brad decorative, sclipici, etc). Aceasta este purtată de un băiat. De obicei când se merge cu capra trebuie să fie cel puțin 2 persoane, un toboșar cu ciomag, care bate toba și rostește urarea și capra, adica dansatorul deghizat. Mai jos găsiți una din cele mai frecvente urări care se rostesc când se merge cu capra.

Jocul caprei

Foaie verde și-o alună, Bună ziua, ziua bună

Ia deschideți porțile, Să intre căprițele

Ţa, ța, ța, căprița ța Nu te da nu te lăsa

Ţa, ța, ța, căprița ța, Capra noastră-i cu mărgea

Cu cercei de catifel Joacă vesel căprița

Toți îs bucuroși de ea.

Ţa, ța, ța, căpriță ța, Nu te da nu te lăsa

Ţa, ța, ța, căpriță ța Şi plecai și eu la târg

Pe căpriță ca s-o vând Şi mergând pe drum, mergând

Aud din urmă strigând:

Cumpărătorul:

– De vânzare-i capra bade?

Ciobanul:

– De vânzare!

Cumpărătorul:

– Şi cât vrei pe ea?

Ciobanul:

– (x lei) ?

Cumpăratărul:

– E blândă, nu împunge?

Ciobanul:

– E blândă, nu împunge.

(capra îl împunge pe cumpărător)

Cumpărătorul:

– Eu îți dau (x lei) pe ea pentru că împunge.

Ciobanul:

– Decât să-mi dai (x lei) pe ea, mai bine îi dau un par în cap. (o lovește cu bățul, capra cade și nu mai mișcă)

Alaiul:

– Văleu, capra noastră a murit!

Ţa, ța, ța, căpriță ța, Te-o lovit vreo boală grea

Sau pe unde-i colindat, Veste rea tu ai aflat.

Ciobanul:

– Baa…da capra nu-i moartă și nu din pălitură a leșinat, că din cele ce-o aflat.

Alaiul:

Scoală tu caprița mea, Faptele s-or îndrepta

Şi-acum haide să plecăm, Şi-alte case colindăm

Ța, ța, ța căpriță ța, Nu te da nu te lăsa

Ța, ța, ța căpriță ța