6. Cum să economisești bani ? Identificarea binelui și răului în viața de zi cu zi

Heaven-And-Hell

Am luat decizia de a scrie acest articol un urma unui conflict care a avut loc recent la în anturajul meu. Conflictul era de fapt între doi prieteni de-ai mei care erau colegi de muncă, și nu reușeau să își împartă în mod eficient sarcinile între ei. Zis și făcut, în cele din urmă au ajuns la un numitor comun, și conflictul s-a terminat. Ce mi s-a părut curios era în primul rând dorința lor arzătoare de a avansa, dar nu atât de mult încât dorința lor de a fi apreciați și lăudați. Cu toate acestea, ambii colegi se plângeau permanent că nu mai au timp pentru ei și că jobul le ocupă tot timpul. Chiar și așa, ei în continuare doreau mai mult.

Din povestioara de mai sus mi-am dat seama imediat că, indiferent dacă cei doi ar fi avansat sau nu, nu ar fi existat o creștere semnificativă a bugetului lor. Practic, acești doi oameni aveau déjà o funcție de conducere, fiecare pe departamentul lui, și una chiar înaltă. Prin urmare am încercat să discern, care e sursa nemulțumirii lor, și am ajuns la concluzia că starea lor de spirit era afectată fie de dorința de a avansa, sau de faptul că nu mai au timp să facă ceea ce le place cu adevărat. O să vă las pe voi, cititorilor să găsiți răspunsul, și să identificați ce e bine și ce e rău în această situație.

1-conflito

Un exercițiu, de care eu m-am folosit frecvent era să acord în fiecare dimineață și seară câte zece minute, pentru a face o meditație care presupune conștientizarea binelui și răului din viața dumneavoastră.

Meditația de dimineață. Dimineața când vă treziți, înainte să vă ridicați din pat acordați-vă 10 minute în care să vă imaginați ce ar trebui să faceți în ziua respectivă. Gândiți-vă în ce locuri trebuie să ajungeți, ce oameni urmează să întâlniți și ce câștig ar trebui să aveți. Fiți optimist, și încercați să vă imaginați cum arată locul unde trebuie să ajungeți, dacă nu știți deja. De exemplu, dacă aveți un interviu de dat pentru un loc de muncă imaginați-vă cum va arată sala de conferință și de ce nu, chiar și angajatorul. Înainte de a vă ridica din pat nu uitați să mulțumiți lui Dumnezeu, pentru ceea ce aveți în acest moment, și pentru ceea ce veți obține în cursul zilei respective. Încercă să discerni cât mai clar posibil ce e bine și ce e rău pentru tine și cei apropiați.

Meditația de seară. Seara, chiar înainte de a adormi, acordați-vă 10 minute în care să faceți un rezumat referitor la ceea ce s-a întâmplat în ziua care tocmai a trecut. Faceți o analiză a situațiilor cu care v-ați confruntat și a oamenilor cu care ați interacționat. Fiți sincer cu dumneavoastră, și descoperiți dacă în timpul zilei ați făcut ceva greșit, daca ați jignit pe cineva sau dacă ați reacționat greșit când ați fost pus într-o anume situație. Analizați dacă vi s-a făcut un rău sau un bine, și dacă modul în care ați răspuns a fost bun. Dacă ați identificat că ați facut rău cuiva, de exemplu, planificați-vă pe următoarea zi să vă cereți scuze.  Înainte să adormiți nu uitați să mulțumiți lui Dumnezeu pentru experiențele și învățăturile pe care v-a învățat în cursul zilei care tocmai a trecut.

Dacă respectați aceste două meditații și vă faceți din ele o rutină zilnică, rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Este foarte important în relațiile interumane să gestionați conflictele în mod eficient și să va identificați greșelile dumneavoastră și ale celor din jur. Întotdeauna trebuie să răspundeți răului cu bine. Acest fapt are o putere infinită, care vă ajută să progresați(profesional, social, spiritual) indiferent cât de nepotrivit ar fi mediul în care se întâmplă acest lucru.

Acesta a fost ultimul articol din această serie. Voi încerca să revin cât mai repede posibil cu alte articole care să vă ajute să aveți o viață frumoasă și împlinită atât pentru dumneavoastră cât și pentru cei din jur. Dacă v-a plăcut acest articol, sau informațiile oferite v-au ajutat  să aveți un stil de viață mai sănătos, mai echilibrat, mai economic și mai fericit – dați un like și un share și ne auzim data viitoare.

5. Cum să economisești bani ? Să faci economii poate fi distractiv !

economie-1360850956

Să învățăm să trăim pe măsura bugetului ne afectează în absolut fiecare aspect al vieții noastre. Unul dintre cele mai dificile lucruri cu care m-am confruntat în urmă cu câțiva ani este gestionarea bugetului. Veniturile mele erau relativ mici, astfel încât la sfârșit de lună nu rămânea nimic de depus în contul de economii. Banii îmi ajungeau întotdeauna la limită și nu îmi permiteam să fac mai nimic din ceea ce mi-ar fi făcut plăcere cu adevărat. Evident că starea mea de spirit avea foarte mult de suferit în acea perioadă și mă afecta pe toate planurile precum : profesional, personal și spiritual.  Niciodată nu am găsit timp suficient pentru a face ceea ce  îmi place. Dacă se întâmpla să găsesc o portiță de câteva ore, sau un weekend se întâmpla în așa fel, încât nu să nu am suficienți bani.

Pentru a rezolva această problemă, soluția care o vedeam realistă în acea perioadă era să economisesc bani. Chiar și așa, de fiecare dată când aveam o sumă de bani cât de cât semnificativă, apărea o cheltuială neprevăzută(frigiderul nu mai funcționa și trebuia înlocuit, sau trebuia să mă duc la un eveniment – de exemplu o nuntă). Niciodată nu reușeam să fac ceea ce-mi place folosindu-mă de propriile mele economii. Ce e de făcut în această situație ? era întrebarea care mă înfuria la culme. Un sentiment permanent de frustare mă copleșea. Am rămas în acestă stare timp de câțiva ani, și zilnic deveneam din ce în ce mai nemulțumită de viața pe care o duceam.

În urma unei discuții cu câțiva prieteni relativ apropiați, care deși aveau venituri mai mici, păreau să se distreze de minune, i-am întrebat dacă nu își fac griji și pentru ziua de mâine ?. Răspunsul lor a fost simplu ”De ce să ne facem?” Dacă e vorba de lucrurile care mă binedispun merită să risipesc câțiva bănuți pentru o seară în oraș, deoarece acest lucru mă face mai optimist și în următoarea zi este foarte probabil să descopăr o altă sursa de bani, care să îmi completeze veniturile pierdute acum. Dacă aș sta acasă cu motivul că nu îmi ajung banii, e foarte posibil să se întâmple la fel și mâine. Prin urmare este foarte important să socializezi cu persoanele din jurul tău și să fii mereu în căutare de oportunități. Nicodată nu știi ce se poate întâmpla. Acest lucru mie îmi place să îl numesc ”wild eyes”(termenul l-am descoperit într-un curs despre creativitate pe www.coursera.ro). În acel curs, la un moment dat, un profesor universitar povestea despre un student de-al său care avea o stare de spirit permanent optimistă și era foarte concentrat pe descoperirea de oportunități. Dacă ești mereu interestat și în căutare de oportunități posibilitatea de a le găsi crește semnificativ.

159074maxim

Dacă starea ta de spirit s-a îmbunătățit, vei vedea că și veniturile tale, chiar dacă nu au crescut substanțial, îți vor aduce un anume grad de satisfacție. Oricum cel mai important lucru este să cheltuiești banii câștigați eficient, și să eviți risipa. Pentru a face acest lucru va trebui să revii din nou la al doilea articol din această serie (adică Cum să economisești bani ?  Ce este viața bună ?) și să stabilești de ce ai nevoie cu adevărat. Dacă reușești să îți construiești un stil de viață, bazându-te pe o combinație dintre nevoile tale și o stare de spirit optimistă, vei avea rezultate într-o perioadă scurtă de timp.

De exemplu, în cazul meu, chiar dacă nu îmi aduce absolut nici un venit, continui să scriu articole pe acest blog, de fiecare dată când am puțin timp liber. De cele mai multe ori, nu îmi vine în minte nici un subiect despre care să vorbesc, ceea ce este foarte frustant. Totuși, de fiecare dată când socializez, sau fac orice altceva, și îmi vine vreo idée, o notez – pe hârtie sau pe telefon. Prin urmare problema e ca rezolvată. De fiecare dată când scriu câte un articol folosesc câte o idée din cele notate înainte pe hârtie sau telefon, prin urmare, niciodată nu duc lipsă de idei. Acestă stategie ar putea fi folosită și pentru a obține venituri suplimentare, mai ales atunci când anumite cheltuieli neprevăzute își fac apariția în viața dumneavoastră.

Pe săptămâna viitoare voi pregăti un articol, mai exact, ultimul din această serie, care va avea ca subiect, identificarea răului și binelui în viața cotidiană. Chiar dacă zilnic avem de-a face cu persoane care, sunt concentrate mai mult pe creșterea veniturilor, decât pe viața lor personală, acestea sunt capabile să vă facă rău în mod direct sau indirect. Vom vedea că există mai multe soluții de abordare a acestor situații și voi adăuga ca bonus și câteva exerciții de meditație cu scopul de a identifica binele și răul din viața dumneavoastră.

Dacă v-a plăcut acest articol, sau informațiile oferite v-au ajutat  să aveți un stil de viață mai sănătos, mai echilibrat, mai economic și mai fericit – dați un like și un share și ne auzim săptămâna viitoare.

afis-FERICIRE-online-final-1170x590

4. Cum să economisești bani ? Cele mai bune lucruri în viață sunt gratis

1-mesaje-sms-uri-declaratii-de-dragoste-de-dragobete

De-a lungul vieții, oamenii sunt mereu preocupați  spre a obține: cât mai mulți bani, cât mai multe proprietăți și mai ales respect în rândul societății. Majoritatea dintre ei sunt orbiți de strălucirea unor aspecte materiale, și își risipesc scurtul timp pe care îl au la dispoziție pentru a obține ceva, care în scurt timp se dovedește că nu este de fapt ceea ce iși dorea la început. Lucrurilor mici, nu li se mai acordă atenția de odinioară. De obicei cele mai aprinse dorințe ale noastre sunt acelea care nu pot fi cumpărate cu bani. Acestea apar în viața noastră gratuit, fără ca noi să le observăm.

O dată cu dezvoltarea mass-media și cu această invazie majoră a informației, oamenii sunt expuși permanent unor realități virtuale, precum rețelele de socializare, facebook, chat-ul, care reprezintă de fapt o imagine falsă a lumii în care trăim. Aceste dispozitive revoluționare, captează total atenția oamenilor, și incurajează consumul de iluzii.

internet-društvene-mreže

Cele două paragrafe de mai sus, sunt de fapt două surse de nefericire ale oamenilor. Aș vrea să mai adaug aici și viciile, însă am vorbit despre ele într-un alt articol separat – ”Viciile.Prefer un viciu interesant în locul unei virtuți plictisitoare(Moliere)”. Pentru a evita ca acest lucru să se întâmple există posibilitatea de a ne educa pe noi înșine, dar și pe copii noștrii, să nu folosească internetul mai mult decât este necesar. Acest lucru permite individului să se adapteze social, să exploreze lumea și totodată să evolueze pe plan personal și spiritual.

Pentru a avea un stil de viață sănătos este important să desfășurăm cât mai multe activități în aer liber. Nu toate activitățile recreaționale de afară sunt contra cost. De exemplu în orașele mari, anumite parcuri sunt dotate cu echipamente pentru fitness, piste de biciclete și trasee de alergat. Dacă sunteți genul de persoană activă una din aceste activități gratuite vă pot ajuta să vă mențineți în formă, fără sa fie necesar să cumpărați un abonament pentru o sală de fitness. Dacă aveți norocul să locuiți în mediul rural verificați dacă aveți pe aproape o pădure, un râu sau un lac. Aceste activități în aer liber (alergat, role, înot, etc) stimulează sistemul imunitar, și oferă un plus de energie. Dacă aveți un prieten  / prietenă apropiată nu ezitați să îi faceți o invitație. Când ați reușit să vă echilibrați stilul de viața, împărtășiți-l cu persoanele din jurul dumneavoastră. Nu uitați niciodată că ”Primim mai mult atunci când dăruim mai mult”.

Mai devreme am menționat câteva activități care au efecte benefice asupra trupului, minții și spiritului nostru. Este o activitate care satisface o parte semnificativă din nevoile prezentate în al doilea articol(vezi Cum să economisești bani ?  Ce este viața bună ?) din această serie. Dacă vă folosiți imaginația este foarte posibil să descoperiți și dumneavoastră ceva interesant de făcut. Merită încercat ? Nu-i așa?

youth-free-play-silhouette

Pe săptămâna viitoare voi pregăti un articol, care, datorită faptului că ne apropiem de finalul seriei, va fi mai mult concentrat spre menținerea unei stări de spirit benefice pentru trup, spirit și minte, decât despre economisirea de bani. Totuși veți descoperi acolo există mai multe modalități care vă vor ajuta să faceți economii.

Dacă v-a plăcut acest articol, sau informațiile oferite v-au ajutat  să aveți un stil de viață mai sănătos, mai echilibrat și mai economic dați un like și un share și ne auzim săptămâna viitoare.

3. Cum să economisești bani ? Cu toții avem aceleași 24 de ore într-o zi

After-Hours-Service

Cu toții avem într-o zi doar 24 de ore de trăit, care trebuie atent gestionate. Organizarea timpului este din ce în ce mai greu de realizat. Datorită faptului că trăim într-o epocă a vitezei, într-un stress continuu, viața pare că trece pe lângă noi și nu ne mai rămâne timp pentru a face ceea ce ne place cu adevărat, sau să ne bucurăm de lucrurile simple.

Există câteva lucruri importante care trebuie să fie făcute într-o zi obișnuită. De exemplu din 24 de ore cel puțin 6 ore trebuie să dormim. Dacă orele de somn nu sunt respectate, organismul nostru se va confrunta cu oboseala acumulată, lipsă de concentrare și energie. Cel mai important este, evident, scăderea performanței noastre în cadrul activităților pe care le desfășurăm. Dacă nu facem performanță în activitățile noastre de zi cu zi, vom fi copleșiți de frustări, supărări și nemulțumiri, ceea ce este complet contraindicat dacă vrem să fim fericiți.

three-meals-daily-1

Un alt aspect important este să respectăm cele 3 mese ale zilei – micul dejun, prânzul, cina. Pentru a limita irosirea bugetului disponibil, există posibilitatea de a găti acasă. Aceasta deși ocupă între 1 – 3 ore pe zi, vă ajută la econimisirea banilor. Trebuie să respectați 3 reguli simple, pentru a reuși să economisiți cateva sute de lei la salar.

  • Când mergeți la cumpărături faceți o listă cu exact ceea ce lipsește de acasa;
  • Evitați risipa de mâncare. Prin urmare, dacă achiziționați din magazine sau piețe mâncare în cantități mari, veți observa că aceasta va rămâne în frigider, nu va mai fi proaspătă, pentru a vă bucura de ea, și în cele din urmă o veți arunca la gunoi. E bine să cumpărați mâncare în cantități mici, pentru ca aceasta să fie mereu proaspătă;
  • Mâncați înainte de a merge să faceți cumpărăturile, pentru a evita consumul de mâncare de tip fast-food sau restaurante;

Majoritatea oamenilor tind să sară peste micul dejun. Acesta este probabil cea mai importantă masă a zilei, deoarece ne oferă energie pentru întreaga zi, și nu trebuie să ne facem griji că ne vom îngrășa. Micul dejun este compus din produse  cu multe calorii, care oferă un aport ridicat de energie. Cele mai întâlnite alimente folosite la micul dejun sunt : șuncă, pâine, brânză, cereale, legume, marmeladă, ouă, datorită conținutului lor ridicau de carbohidranți și proteine. Pentru ca digestia să se desfășoare în condiții propice recomand servirea lui alături de o băutură caldă precum ceai, lapte, cacao, cafea sau de ce nu și un pahar de suc natural.

Prânzul este a doua masă principală a zilei și deseori cea mai bogată în calorii. Totuși pentru ca un obicei sănătos să apară, se recomandă să fie servită împreună cu familia sau cu prietenii. Scopul acestei mese, din punctul meu de vedere se raportează mai mult la relațiile interumane, respectiv aspecte precum pacea, lipsa certurilor și petrecerea timpului alături de copii. Este foarte benefică, mai ales pentru familii, deoarece masa de prânz este un prilej bun pentru a oferi copiilor lecții educative despre modul cum să se comporte în societate.

Cina, ultima masă a zilei, care constă în produse ușor de digerat (lactate, pâine, șuncă)  asigură cantitatea de energie necesară pentru somn. Indiferent dacă mâncarea este gătită sau nu, este foarte important să nu fie bogată în calorii, deoarece, pe timpul nopții activitatea dumneavoastră nu necesită cantități mari de energie.

e2oyz4a6zsnn1vs0vs3pv3whl

Păstrați-vă casa curată. Pentru a avea costurile cât mai reduse păstrați-va casa curată. O casă curată este o casă fericită. De aceea evitați să cumpărați obiecte care nu vă sunt necesare. De obicei în această categorie intră decorațiunile, mobila în exces, haine, pantofi, vase, bijuterii, etc.  Cu cât aveți mai multe obiecte în casă cu atât este mai greu să păstrați ordinea și curățenia. Design-erii moderni care se ocupă cu amenjarea locuințelor recomandă de cele mai multe ori să păstrăm cât mai mult spațiu liber. De exemplu, pentru o familie cu 2 persoane, nu este necesar mai mult decât 2 – 3 dulapuri pentru a-și depozita lucrurile. În acest fel casa dumneavoastră va fi mai liberă, mai ușor de curățat și vă veți simți mult mai bine.

Un caz frecvent întâlnit este cel al femeilor care iși aglomerează șifonierele cu o mulțime de haine, pantofi, accesorii și bijuterii. Evident această cantitate enormă de haine ocupă o suprafață semnificativă la dumneavoastră în apartament. Pentru început trebuie să aruncați toate hainele care au un defect, sunt rupte sau pătate. Cel mai bine este ca dumnevoastră să păstrați în șifonier maxim 7 perechi de pantofi, 7 perechi de pantaloni, 7 camăși, 7 bluze, 7 fuste, 7 rochii și lenjerie. Am spus 7 pentru că în această categorie trebuie să fie incluse, toate tipurile de ținute – casual, elegant și sport. De fapt aveți nevoie de un set de haine pentru fiecare zi a săptămânii. În urmă cu cațiva ani am ajuns să acumulez la un moment dat aproximativ 50 de perechi de pantofi. Din cele 50 de perechi de pantofi erau maxim 10 perechi pe care le purtam în mod regulat. Gândiți-vă câți bani s-au risipit pe cele 40 de perechi de pantofi pe care nu le purtam nicodată. La scurt timp după asta, am făcut curățenie și am rămas în șifonier cu 7 seturi de haine și 7 perechi de pantofi, care erau bineînțeles hainele și pantofii mei preferați. Am purtat aceste haine până când se uzau așa de mult încât nu mai puteau fi purtate, și apoi le-am înlocuit. Am purtat aceste haine zilnic la muncă, și cel mai ciudat aspect a fost că nici una din colegele mele nu și-a dat seama că erau de fapt aceleași haine și nu altele noi. Prin urmare pentru a evita risipa de bani pe haine, pantofi ș.a.m.d trebuie doar respectate căteva reguli de bază:

2138304952e0d913c4149_-var-www-vhosts-ceskydomov-cz-httpdocs-uploads-temp-206251075452e0d913c3106-aaa-jpg

  • Aruncați toate hainele, accesoriile, gențile, pantofii care au defecte de orice fel;
  • Păstrați în șifonier doar 7 seturi de îmbrăcăminte, câte un set pentru fiecare zi a săptămânii;
  • Evitați să vizitați foarte des centre comerciale, precum, mall-uri, piețe, outfit – shop – uri, site-uri de internet care vând așa ceva, etc;
  • Nu vă faceți griji că sunteți mai prost îmbrăcat decât cei din jur. La urma urmei nu haina face pe om.

Dacă aceste reguli sunt respectate, în scurt timp veți observa că bugetul dumneavoastră va fi cheltuit mult mai greu. Fă-ți un obicei și notează în agendă, la sfârșitul zilei, toate activitățile pe care le-ai desfășurat și suma de bani consumată pentru fiecare. După o săptămână, poți să faci o selecție referitor la activitățile care iți consumă cel mai mult timp și bani. Dacă există între ele activități care nu iți aduc nici fericire, nici dezvoltare și nici bani, scoate-o automat din programul tău fără nici un regret. În acest mod vei mai câștiga puțin timp pentru a face ceea ce iți place.

Pe săptămâna viitoare voi pregăti un alt articol care să vă ajute la limitarea bugetului și câteva lucruri minunate, care vă vor îmbunătăți semnificativ viața. De-a lungul vieții oamenii sunt într-o cursă continuă spre a caștiga cât mai mulți bani, a acumula cât mai multe proprietăți și nu în ultimul rând dorința de a obține respect și putere în rândul societății. Fiind orbiți de aceste aspecte, majoritatea dintre ei își rispesc timpul pe care îl au la dispoziție și uită să se bucure de lucrurile mici. În general cele mai aprinse dorințe ale noastre sunt acelea care nu pot fi cumparate cu bani. Totuși, în cele din urmă, cele mai bune lucruri în viață sunt întotdeauna gratuite.

Dacă v-a plăcut acest articol, sau informațiile oferite v-au ajutat  să aveți un stil de viață mai sănătos, mai echilibrat și mai economic dați un like și un share și ne auzim săptămâna viitoare.

 

2. Cum să economisești bani ? Ce este viața bună ?

afis-FERICIRE-online-final-1170x590

Pentru început este foarte important să definiți ce este important pentru dumneavoastră în viață. Puteți să construiți un tabel în care să adunați la un loc toate aspectele, fie ele de natură spirituală, emoțională sau materială, de care aveți nevoie și care vă ajută să fiți mai bun în ceea ce faceți.

Identificați-vă nevoile fiziologice și de securitate. Din punctul meu de vedere în această categorie e vorba despre sănătate, locuință – spațiul necesar pentru a vă simți bine, hrana – ce vă place sau ce nu vă place, igiena – ce produse folosiți, odihna, apa, aerul, lumina, etc. După ce ați stabilit exact aceste aspecte e bine să alocați un buget pentru fiecare, în funcție de veniturile dumneavoastră. Dacă aveți posibilitatea puteți să vă luați notite, pe hîrtie, sau pe un smartphone. Verificați aceste nevoi de câte ori mergeți la cumpărături și stabiliți dacă se încadrează sau nu în preferințele și nevoile dumneavoastră, înainte de a scoate banii și achiziționa produsul.

Piramida-lui-Maslow

Identificați-vă nevoile sociale. Din perspectiva mea e vorba despre relațiile socio-umane, în cazul în care nu vă place singuratatea, evident. Fiecare individ are nevoie să fie respectat, acceptat și iubit. Acesta este de fapt motivul pentru care există în societate familia, grupul de prieteni și activitățile recreaționale(adică plimbări, ieșitul în oraș, călătoriile, petrecerile,etc).  Aceste nevoi, pot fi abordate în așa fel încât să fie percepute corect de către noi, și nu ca iluzii. În societatea actuală acestea sunt transformate adeseori în patimi. De aceea este foarte important să diferențiem clar iubirea de patimă, viciu sau ambiție. Iubirea e benefică intotdeauna, până în prezent nu a dat greș, dar în momentul în care s-a transformat în ambiție(viciu, patimă) vom observa brusc o gaură în buget. După ce ați stabilit clar acest aspect, faceți o listă cu experiențele care vă plac cu adevărat și dacă vă fac bine sau rău. Îndepărtați din jurul dumneavoastră persoanele a căror prezență nu e benefică pentru dumneavoastră. Păstrați aproape doar acel anturaj care vă ajută să vă dezvoltați și stabiliți singur, cât timp doriți să alocați pentru prieteni și/sau familie. La fel ca înainte, vă rog să alocați un buget  pe care să îl cheltuiți doar în scopul de a întreține relații interumane benefice, pentru dezvoltarea dumneavoastră personală și pentru prosperitatea familiei.

11

Fiți mulțumit. După ce ați reușit în cele din urmă să stabiliți cele două aspecte ale vieții cotidiene, va trebui să faceți o selecție cât mai strictă, pentru a reduce costurile acestor nevoi și activități cât mai mult posibil. Fiecare dintre noi avem un punct optim, unde stilul nostru de viață, întrunește absolut tot ceea ce ne face să fim fericiți. O dată ce acest punct optim din viață este atins, atunci  fericirea, buna dispoziție și mulțumirea, nu întârzie să apară. Este foarte important să conștientizați că ”MULȚUMIREA” este “O ALEGERE”. Dacă tânjiți după ceea ce nu aveți, în continuare veți fi  distanțat de o viață bună.

Pentru început vă recomand să alocați următoarea săptămână pentru a identifica aceste nevoi ale dumneavoastră. Dacă construiți și câteva tabele cu nevoile dumneavoastră, veți observa că vă va fi mult mai ușor. Funcționează garantat. Am inceput să imi organizez în acest fel timpul începând din perioada facultății. În acest fel am reușit cu brio să îmi administrez mai eficient timpul și bugetul alocat. Dimineața, la cafea, îmi notam în agendă activitățile care trebuiau neapărat desfașurate în ziua respectivă, iar seara, înainte de culcare, puneam câte un “OK” sau “rezolvat” la capătul fiecărei activități desfășurate. Dacă o să aplicați și dumneavoastră această metodă o să vedeți că aveți o satisfacție extraordinară când încheiați o activitate cu “OK” sau “rezolvat”. Nu este neapărat să folosiți permanent aceste tabele. Le folosiți doar în momentele în care ați observat că începeți să cădeți pradă tentațiilor și abuzurilor de orice fel(hrană, muncă, produse, servicii).

Pe săptămâna viitoare voi pregăti un alt articol care să ajute la limitarea bugetului și în plus câteva lucruri minunate, care vă vor îmbunătăți semnificativ viața. Este vorba despre timp și cum să îl folosiți într-un mod cât mai eficient. Dacă v-a plăcut acest articol, sau informațiile oferite v-au ajutat  să aveți un stil de viață mai sănătos, mai echilibrat și mai economic dați un like și un share și ne auzim săptămâna viitoare.

fericire

1. Cum să economisești bani? ? Stabiliți ceea ce aveți nevoie cu adevarat

1

De curând am reușit să fac rost de puțin timp liber și am început să scriu o altă serie de articole, asemănătoare cu aceea în care am vorbit despre metabolism, hormoni și steroizi, doar că de data avem un subiect diferit. În urma discuției cu un prieten foarte apropiat, care are un venit mai mare, peste medie, oricum suficient pentru o viață liniștită și fără prea multe griji pentru ziua de mâine, am constatat că de fapt acesta cheltuia sume de bani semnificative pe lucruri care nu îi erau necesare.

Din discuție în discuție, în cele din urmă este necesar să ne răspundem nouă înșine la următoarele 3 întrebări :

  • Ce anume avem nevoie și la ce ne folosește ?
  • Cât de frecvent ne folosim de investiția făcută ?
  • Cât timp și câți bani sunt folosiți pentru a ne îndeplini dorințele ?

2

Este cunoscut faptul că în fiecare zi suntem expuși mai multor stimuli care ne fac să cheltuim bani. Acești stimuli sunt recepționați de cele mai multe ori datorită campaniilor publicitare agresive, promoțiilor și promovării abundente a unor produse și servicii. Având în vedere că în ceea ce privește marketingul, acesta are la bază câteva strategii care ne fac să credem că noi într-adevar avem nevoie de produsul sau serviciul oferit de ei. Totuși datorită faptului că oamenii sunt atât de diferiți unul de altul, fiecare au nevoi diferite, și dorințe diferite. Evident o persoană sănătoasă are alte nevoi decât o persoană care are o anumită afecțiune(diabet, leucemie, cancer). De exemplu, dacă cineva are un handicap locomotoriu, evident ,acea persoană are nevoie de un scaun cu rotile și prin urmare acesta trebuie achiziționat. Dacă vorbim despre cineva sănătos din punct de vedere al aparatului locomotor, evident că aceasta nu va avea nevoie de un scaun cu rotile, indiferent cât de bine ar arăta acesta(roți de aluminiu, tapițerii din piele roșie, etc). Același lucru se întâmplă și în cadrul unor campanii publicitare sau promoții. Acestea încurajează achiziționarea în abundență a unor produse sau servicii oferite, al căror scop este clar definit, și anume acela de a face profit pentru furnizor. Din aceste produse sau servicii achiziționate, aproximativ 90% dintre ele ajung să fie aruncate într-un colt al locuinței, și ajung să ocupe mult spațiu la dumneavoastră acasă.

3

Pentru a evita acestă risipă de bani, fiecare persoană, în funcție de stilul său de viața va trebui să își clarifice pentru început lui însuși, de ce are nevoie, cât de frecvent folosește acel produs sau serviciu, și cîți bani și timp sunt investiți pentru a obține acel lucru. Este de asemenea foarte important să țineți cont și de rutina zilnică, pentru a vă putea limita bugetul doar la o anumită sumă, care este în regulă pentru dumneavoastră. În același timp este și foarte important să identificați cât mai clar posibil ce inseamnă pentru dumneavoastră “O VIAȚĂ BUNĂ” și să definiți acele aspecte ale vieții care vă fac să fiți “MULȚUMIT” și “FERICIT”.

Pe săptămâna viitoare voi pregăti un articol care să vă ajute să vă limitați cheltuielile cotidiene, și în plus câteva lucruri minunate, care vă vor îmbunătăți semnificativ viața. Am construit această serie de articole, deoarece am observat că aici, în București timpul trece mai repede decât în alte părți ale țării. Prin urmare, costurile ridicate ale vieții aici în capitală te forțează să îți administrezi bugetul într-un mod cât mai eficient, pentru a te asigura că veniturile tale acoperă toate costurile necesare traiului. Chiar și așa, în funcție de veniturile obținute este posibil să îți administrezi bugetul astfel încât la sfârșit de lună să îți rămână o sumă de bani semnificativă, pe care să o muți în contul tău de economii.

Dacă v-a plăcut acest articol, sau informațiile oferite v-au ajutat  să aveți un stil de viata mai sănătos, mai echilibrat și mai economic dați un like și un share și ne auzim săptămâna viitoare cu al doilea articol al seriei.

Lifestyle-Changes_2